9 MAI – ZIUA EUROPEI
(text pentru Ora Ecologică)

La 9 mai, 1950 s-a făcut primul pas în direcția creării Uniunii Europene de astăzi. La acea vreme Europa încă  obosită și economic, și social de consecințele celui de-al 2-lea război mondial, se refăcea, dar intrase deja în plin  război rece.
Războiul încheiat a mutilat hotarele statelor europene după principii ideologice, care nu anunțau nici stabilitate, nici durabilitate.
În acea zi de 9 mai, la Paris, pe fundalul pericolului izbucnirii unui nou, al treilea război mondial în Europa, ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman, a citit în fața presei internaționale o declarație prin care chema Franța, Germania și alte state europene să-și pună în comun producțiile de cărbune și oțel, așezând astfel piatra de temelie a unei federații europene.
De departe, această federație părea o înțelegere economică, un Acord de refacere a urmărilor războiului.
De fapt, ministrul francez a propus crearea unei instituții europene supranaționale, care să gestioneze industria cărbunelui și oțelului – sector care constituia baza întregii puteri militare. Iar țările cărora le fusese adresat apelul aproape că se distruseseră reciproc într-un conflict ce a lăsat în urma sa pagube materiale imense și un sentiment de dezolare.
Astfel, totul a început în acea zi. Iată de ce, în 1985, liderii UE întruniți la summitul de la Milano au decis ca ziua de 9 mai să fie sărbătorită ca Ziua Europei.
Europa avea nevoie, ca  și un Om, să-și marcheze Ziua de Naștere. Această Zi trebuia să devină o referință, un măsurător a reușitelor, dar și a problemelor care așteaptă soluții și realizări.
Orice țară care alege în mod democratic să adere la UE preia și valorile fundamentale de pace și solidaritate ale Uniunii. Aceste valori prind contur prin dezvoltarea economică și socială și prin garantarea unui nivel de viață decent pentru toți cetățenii. Uniunea Europeană pentru membrii să-i este în primul rând Securitate și bunăstare, – valori și fundamente care au schimbat fața lumii.
Europa a existat și există de secole și  în absența unor reguli și  instituții, – elementele care o uneau nu au fost suficiente pentru a preveni, în trecut, tragediile cele mai îngrozitoare, iar eforturile făcute în direcția unificării Europei se bazau, deseori, pe dominarea unui grup de către altul.
Aceste încercări nu puteau continua, pentru că cei învinși nu doreau decât un singur lucru: redobândirea libertății. În prezent, tendințele sunt complet diferite: construirea unei Europe care respectă libertatea și identitatea tuturor națiunilor care intră în alcătuirea sa. Doar astfel Europa poate deveni stăpână pe destinul său și poate juca un rol pozitiv în lume. Europa creată nu rămâne un  dat încremenit, se va dezvolta în continuare, va trăi un proces continuu de integrare reciprocă a membrilor săi.
Integrarea Europei nu va avea loc nici într-o zi, nici în câteva decenii. Mai există numeroase deficiențe și imperfecțiuni evidente, inclusiv pentru că proiectul început după cel de-al Doilea Război Mondial este încă unul nou în istorie. Dar Uniunea Europeană se află în slujba cetățenilor săi. Cetățeni care, păstrându-și valorile, obiceiurile și limba, ar trebui să se simtă – și se simt! – în Europa ca acasă.

Scurt istoric.
În urmă cu peste jumătate de secol, un grup de lideri vizionari a inițiat crearea Uniunii Europene în care trăim astăzi. Fără energia și motivația lor, nu ne-am putea bucura de acest spațiu al păcii și stabilității despre care credem deseori că ni se cuvine de drept. Oameni cu preocupări diverse, de la luptători ai mișcării de rezistență, până la avocați, părinți fondatori au fost animați de același ideal: crearea unei Europe unite, pașnice și prospere.

Iată părinții fondatori.
Konrad Adenauer,  Joseph Bech, Johan Willem Beyen, Winston Churchill, Alcide de Gasperi, Walter Hallstein, Sicco Mansholt, Jean Monnet, Robert Schuman, Paul – Henri Spaak și Altiero Spinelli.