Rolul educației ecologice ca un factor-cheie al soluționării problemelor de mediu în secolul XXI

Andrei Gumovschi, doctor, conferenţiar universitar, ULIM

Societatea modernă prin modul în care și-a asigurat în ultimii ani rezervele de hrană, apă potabilă, petrol, lemn a dus la o reală secătuire a resurselor, dar și la degradarea mediului înconjurător. Terra suferă şi suferim și noi oamenii, sau vom suferi în viitorul apropiat. Este grav că modul în care natura strigă după ajutor nu constituie un semnal de alarmă pentru noi, sau dacă auzim, ne considerăm neputincioși în fața răzvrătirii naturii, indiferent de forma pe care o îmbracă aceasta: cutremure, tornade, topirea ghețarilor, avalanșe, prăbușiri, alunecări de teren, etc. Însă e timpul pentru  schimbare, e timpul să luăm atitudine, să ne schimbe modul de a gândi și de a acționa, pentru că o facem tot pentru noi și pentru generațiile ce vor urma. E timpul ca omul să fie sensibil la problemele mediului, să adopte un comportament adecvat față de natură, să protejeze mediul înconjurător. Pregătirea în sprijinul ocrotirii naturii trebuie făcută începând de la vârsta copilăriei.
Copilul învață să exploreze lumea înconjurătoare, să analizeze, să pună întrebări în legătură cu fenomenele întâlnite, să-și exprime stări sufletești, să inițieze acțiuni, formându-și comportamente ecologice durabile.
E bine ca omul de mâine să știe ce e bine și ce e rău în raport cu mama-natură pentru ca mai târziu tânărul, iar și mai târziu adultul să acționeze în consecință. Acum în întreaga lume ecologia începe să însemne o știință de bază, omenirea devenind conștientă de greșelile care s-au făcut până acum şi așa, cum ne ocupăm de educația morală, intelectuală și estetică, de dezvoltarea aptitudinilor și sentimentelor, de educația voinței, este necesar să ne ocupăm și de educația ecologică, prin care să-i învățăm pe tineri de ce și cum trebuie protejată natura. Dacă reușim să sensibilizăm copilul la atingerea unei flori cu miros deosebit sau putem picura puțină dragoste în sufletele lor pentru un animal, sau dacă îl vedem că adună din proprie inițiativă o hârtie de jos, atunci suntem pe drumul cel bun.
Educația ecologică (instruirea ecologică) este o tema necesară nu doar elevilor (mici, mari), dar tuturor de la mic la mare, ca persoane ce și-au adus contribuția la degradarea mediului ambiant.
Educația ecologică cunoaște trei abordări principale:
Educația despre mediu – care asigură înțelegerea modului de funcționare a sistemelor naturale, a impactului activităților umane asupra sistemelor naturale; dezvoltă capacitățile investigative și gândirea critică, stă la baza formării unui suport cognitiv care să permită apoi, participarea la luarea deciziilor de mediu.
Educația în mediu – asigură experiența practică a instruirii prin contactul direct cu componentele mediului, dezvoltă abilități de culegere a datelor și de investigație pe teren, stimulează preocuparea față de mediu.
Educația pentru mediu – finalizează educația în și despre mediu, dezvoltă sensul responsabilității față de mediu, motivația și abilitățile de a participa la îmbunătățirea stării mediului. Ecologia pentru Mediu promovează dorința și capacitatea de a aborda un stil de viață compatibil cu conceptele dezvoltării durabile, oferă inspectorilor pentru protecția mediului și  profesorilor posibilitatea de a contribui împreună cu populația, și mai ales cu elevii, la buna gospodărire a resurselor naturale, abordând astfel componente ale educației morale, estetice, politice.
Astfel, noi propunem  unele tematici, care par a fi interesante și utile:

• Resursele naturale ale R. Moldova și utilizarea lor în construcții;
• Cauzele înnămolirii râurilor mici și a iazurilor din preajma noastră;
• Gunoiștele din preajma satului/orașului, ce ne facem cu ele, ce soluții pot exista?
• Situația actuală a calității apei din fântâni, izvoare și râuri.
• Contaminarea cu pesticide.
• Creșterea problemelor de sănătate și altele.

Actualmente omenirea a sesizat, în sfârșit, existența crizei ecologice. Un rol important în rezolvarea problemelor ecologice aparține sistemului de învățământ. Aceasta însemnă că e necesar să existe educație ecologică în masă cu scopul formării unei culturi ecologice a personalității și a societății. O educație ecologică a populației presupune toate nivelurile de instruire, începând cu cel preșcolar, unde se fundamentează principiile și deprinderile de comportament, care în viitor se exprimă prin dragoste și stimă față de natură, față de alți oameni și față de sine însuși.
Formarea unei culturi ecologice se califică ca o conștientizare corectă atitudinală:
–        Față de natură și toată diversitatea ei;
–        Față de oamenii care o multiplică și protejează, crează în baza bogăției ei diverse valori materiale și spirituale;
–        Față de sine, ca produs al naturii;
–        Înțelegerea valorii vieții și sănătății ca două părți componente ce depind de starea mediului înconjurător;
–        Gradul de conștientizare a abilităților proprii de a interacționa creativ cu natura.
Educarea atitudinii pozitive, dragostei față de natură la copii este posibilă doar atunci, când ei dispun de cunoștințe elementare despre ea, posedă abilități elementare de creștere a plantelor, de îngrijire a animalelor, pot observa fenomene ale naturii, văd frumusețea naturii în toată splendoarea ei.  În baza aceasta și se formează dragostea față de natură, locul de baștină, față de Patrie.

A iubi Patria înseamnă a iubi natura și a o proteja cu iscusință. În secolul marilor transformări științifico-tehnice este important de a învăța tinerii să vadă și să înțeleagă frumusețea naturii, s-o protejeze și să multiplice bogățiile ei.
Dece trebuie să punem accent pe educație pentru mediu?
Pentru că, în prezent, aproximativ 7 miliarde de oameni folosesc (abuzând deseori, cu bună știință sau fără) resursele naturale ale pământului. În fiecare colț al lumii, omenii taie păduri, extrag minerale și surse de energie, erodând solul, poluând aerul și apa, creând deșeuri primejdioase și producând o ruptură a zonelor naturale într-un ritm fără precedent în istoria vieții pe pământ, fiind imposibil să se scape de consecințele degradării serioase a mediului: dispariția speciilor, extinderea deșertului, contaminarea cu pesticide, creșterea problemelor de sănătate, foametea, sărăcia și chiar pierderea de vieți umane.
Situația ecologică în lume se acutizează. Se pune sub semn de întrebare chiar și existența omului ca individ. Se deteriorează sistema de apă potabilă, dispar pădurile, învelișul vegetal, se diminuează formele de viață. Există o epuizare drastică a resurselor valoroase pentru om, cum este apa potabilă. La moment în lume se vorbește despre pericolul „foamea de apă”, care atârna de-asupra omenirii, deoarece deficitul de apă potabilă a devenit nu numai o problemă gospodărească, ci și una ecologică globală. Poluanții hidrosferei sunt imenși aproape de 15 miliarde tone/an. Se presupune că, către anul 2100, omenirea va epuiza toate rezervele de apă potabilă. Conform OMS mai mult de 500 mln. de oameni în lume sunt bolnavi din cauza folosirii apei potabile necalitative.
Sloganul a iubi natura nu mai este actual. Natura nu mai are nevoie de  doar dragostea noastră, ea trebuie conștient apreciată și salvată. Situația ecologică actuală solicită educarea activă a omului în spiritul atitudinii pozitive față de problemele de mediu și a educației ecologice. Omul ca parte componentă a substanței organice vii,  ființă ce se supune legităților fundamentale de organizare a biosferei, în afara ei este imposibil să existe. Omul este o parte a naturii, spunea V.I. Vernadskii. Existența civilizației umane și dezvoltarea ei de mai departe este posibilă doar la conștientizarea și apariția unor noi schimbări calitative în relația om-natură. Aceste relații pot fi formate doar prin instruire și educație, începând cu familia – grădinița – școala – universitatea – întreprinderea etc. Deprinderile și obișnuințele formate îi vor permite noului cetățean al universului, pentru toată viața, să țină cont de faptul că nu el este stăpânul naturii, ci invers. Scopul dezvoltării sociale este de-a păstra structura organizatorică a mediului. Dar pentru aceasta e necesar a forma un nivel înalt de alfabetizare ecologică a cetățenilor, dar în primul rând a generației în creștere. Cultura ecologică este importantă pentru toți cei care trăim în sec. XXI.
Situația ecologică actuală în lume a devenit catastrofală. O preocupare primordială a statelor este utilizarea rațională a resurselor naturale nu numai în interesul oamenilor, dar și a naturii. Fiecărui locuitor al planetei Pământ îi este necesar un anumit cuantum (sau minimum) de cunoștințe ecologice pentru ca comportamentul său ecologic să fie adecvat. Rezolvarea unei astfel de sarcini este posibilă doar la formarea unui nou tip de gândire, și-anume, ecologică cât și educația unei culturi ecologice individuale/sau personale.
Întrucât, atât pe plan național, cât și internațional, se impune tot mai mult strategia „ecodezvoltării”, a dezvoltării durabile, a „agroecologiei”, respectiv a unei agriculturi orientate pe fundamentul ecologiei, este necesar ca la formarea intelectuală a tinerii generații, cultura sa ecologică să dobândească un rol prioritar în procesul instruirii și educației.
Astfel spus, în opinia noastră, ecologia trebuie să se circumscrie ca o problemă stringentă în programele educaționale și de cercetare științifică, pentru cunoașterea rolului factorilor de mediu în dezvoltarea societății umane.
Astăzi, mai mult ca oricând, este necesar ca fiecare tânăr cetățean al țării, indiferent de specialitate, să cunoască realitățile ecologice și să țină seama de acestea în activitatea sa, „întrucât natura țării este o mare bogăție a întregului nostru popor, nu numai a generației actuale, ci și a celor viitoare”.