Contravenție de mediu curmată la timp
Lilian MUNTEANU, șef Agenția Ecologică Chișinău
La adresarea locatarilor din str. Serghei Lazo, com. Bubuieci, mun. Chișinău către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al R Moldova prin care solicită verificarea legalității amplasării unui veceu public în imediata apropiere a pârâiașului din com. Bubuieci, mun. Chișinău, AE Chișinău comunică următoarele.
În rezultatul controlului la fața locului a situației create, s-a constatat inițierea lucrărilor de construcție a unui veceu în zona de protecție a unui afluent al râului Bâc, de către Primăria com. Bubuieci, contrar prevederilor art. 47, lit b) din Legea 1515 din 16.06.1993 privind protecția mediului înconjurător.
Astfel, pentru încălcarea cerințelor ecologice la proiectarea și construirea obiectivelor, dlui Leonid Umaneț, vice-primar al com. Bubuieci i s-a încheiat un proces-verbal cu privire la contravenție în baza art.144, CCo a R Moldova, iar prin actul de control nr.124057 din 11.07.2018 i s-au prescris drept indicații obligatorii respectarea legislației de mediu în vederea neadmiterii încălcării ei, cît și coordonarea efectuării oricăror lucrări de construcție cu organele abilitate cu funcția de protecție a mediului, urmînd ca la etapa de proiectare a obiectivului să se țină cont de prevederile art.13 din Legea 440 din 27.04.1995 cu privire la zonele și fîșiile de protecție a apelor rîurilor și bazinelor de apă și art. 47 din Legea 1515 din 16.06.1993 privind protecția mediului înconjurător.