Informație de la Cahul
Vladimir MOLDOVANU, șef Agenția Ecologică Cahul
Referitor la consemnarea evenimentului de mediu „Ora Planetei”, care se desfăşoară la nivel global în luna martie şi are drept scop promovarea utilizării raţionale a energiei, precum şi pentru atragerea în desfăşurarea evenimentului a consumatorilor de energie, cum sunt instituţiile publice şi sociale”, Agenţia Ecologică Cahul informează că, instituţiile de învăţământ (Licee, Universitate, Colegii) şi administraţia publică locală de pe teritoriul raionului Cahul au întreprins acţiuni de stingere a luminii pentru o oră în data de 24 martie curent. Administraţia publică locală a mun. Cahul a întreprins măsuri, respectiv la 24 martie, 2018, a fost stins iluminatul stradal pentru o oră.
În cadrul Instituţiilor de învăţământ s-a marcat evenimentul de mediu „Ora Planetei” prin seminare, mese rotunde la orele de dirigenţie în cadrul grupelor academice unde s-a vorbit cât de important este să participi şi să te implici în acţiuni de protecţie a mediului înconjurător.
Colaboratorii AE Cahul au desfășurat ore ecologice în instituţiile de învăţământ din mun. Cahul. Materialul didactic cu tematica „Ora Planetei” a fost distribuit prin intermediul Direcţiei Generale de Învăţământ la toate instituţiile de învăţământ de pe teritoriul raionului Cahul.