Viceministrul Mediului în vizită de lucru la Edineţ
La 20 iunie curent, viceministrul Mediului, dl Ion Apostol şi şeful-adjunct al Inspectoratului Ecologic de Stat, dl Vadim Stîngaci au fost în vizită de lucru în raionul Edineţ. Oficialii au avut o întrevedere cu Preşedintele raionului, cu primarii, şefii instituţiilor desconcentrate şi locuitorii din raionul Edineţ.
În cadrul vizitei, dl Ion Apostol a vorbit despre reforma guvernamentală care urmează a fi implementată în toamna acestui an. De asemenea domniile lor au răspuns la un şir de întrebări ce ţin de protecţia mediului înconjurător. Spre exemplu, primarul de Edineţ, Constantin Cojocaru s-a interesat despre proiectele ce ar permite amenajarea, salubrizarea localităţilor şi efectuarea lucrărilor de reparaţie a apeductului şi sistemului de canalizare. Unii primari s-au interesat către viceministru şi despre modalitatea obţinerii autorizaţiei pentru folosinţă specială a apei. S-a discutat şi despre posibilitatea minimalizării cheltuielilor suportate la obţinerea documentelor necesare pentru eliberarea AMFSA.
Mai mulţi primari au pus în discuţie problema cu SA „Victoria”, care, în raionul Edineţ gestionează 9 bazine acvatice achitînd puţini bani la stat.
La toate acestea şi multe alte întrebări oficialii au dat răspunsuri minuţioase şi bine argumentate.
La finele şedinţei, viceministrul, dl Ion Apostol a primit în audienţă cetăţenii veniţi cu diverse probleme.