Text de Oră Ecologică – dedicată Zilei Mondiale a Mediului – 5 iunie

Ziua mondială a mediului

Corina MUNTEANU, profesoară de disciplini ecologice,

grad didactic II, Colegiul de Ecologie

Ziua mondială a mediului înconjurător este aniversată în fiecare an, la 5 iunie  şi constituie un prilej pentru instituţiile guvernamentale, administraţiile  publice locale, asociaţiile de tineri, organizaţiile nonguvernamentale, intreprinzători,  inclusiv mass-media de a se mobiliza prin manifestări comune menite să atragă atenţia asupra  necesităţii protecţiei mediului.  Marcarea acestei zile reprezintă unul din principalele mijloace prin care Organizația Națiunilor Unite (ONU) încearcă să stimuleze activitatea oamenilor pentru protejarea mediului înconjurător și în același timp să sensibilizeze factorii de decizie politică să acționeze în acest sens.

Întreaga viaţă pe Terra este  bazată  pe funcţionarea trecută şi prezentă  a sistemului global al ecosferei.  Apariţia şi dezvoltarea fiinţei umane a fost evenimentul care  a adus noi şi puternice influenţe asupra mediului natural.  Dacă animalele  şi plantele se adaptează la condiţiile oferite de mediu, omul şi-a impus voinţa,  adaptînd el mediul la nevoile sale şi ale societăţii. Atît  timp  cît intervenţiile sale nu au trecut de o anumita limită, în  care sistemul mai avea capacitatea proprie de păstrare a echilibrului ecologic, nu a existat  o alarmă care să tulbure relaţia  dintre  om  şi   mediul înconjurător.

Avînd posibilitatea de-a transforma mediul înconjurator, omul nu şi-a pus mult timp problema de-a acţiona  raţional, asupra mediului  şi dezvoltarea  vieţii dar  a fost privit pînă nu demult doar ca o simplă sursă pentru asigurarea proceselor economice specifice societăţii omeneşti şi ca un depozit pentru deversarea tuturor deşeurilor activităţilor umane.  De aceea dezvoltarea activităţilor  industriale a produs modificări profunde şi accelerate mediului înconjurător datorită: solicitării în exces a resurselor naturale;  extinderii suprafeţelor cultivate;  defrişările  masive pentru obţinerea masei lemnoase şi terenuri noi pentru agricultură;   intensificării utilizării păşunilor; exploatării iraţionale a subsolului,  precum şi  a altor activităţi cu impact direct asupra mediului. Mediul este parte integrantă esenţială a oricărui proces de dezvoltare şi cuprinde legăturile şi interdependenţele existente între oameni şi resursele naturale. Ca urmare, schimbările prin care trece mediul nu sunt generate numai de evenimente naturale, ci şi de manifestarea practică a unor modele de dezvoltare, practici şi stiluri de viaţă. Reciproc, orice modificare a mediului fizic, are consecinţe socioeconomice importante, care influenţează calitatea vieţii. Poluarea  este una din formele cele mai grave ce atentează  la viaţa societăţii  umane, combaterea ei devenind o sarcină mondială. O cerinţă majoră născută din necesitatea reconstrucţiei ecologice este reproiectarea tehnologiilor productive actuale penrtu a se conforma cît mai mult cu putinţă cerinţelor ecologice, urmînd ca majoritatea activitaţilor industriale, agricole şi de trasport sa fie reorganizate în funcţie de aceste structuri noi. Efectele poluării mediului, manifestate prin apariţia unor serioase probleme de sănătate şi prin modificarea echilibrului ecologic, recunoscute la nivel internaţional prin Conferinţa de la Stockholm, au condus la apariţia unei ample “mişcări pentru protecţia mediului” atît în ţările dezvoltate, cît şi în ţările în curs de dezvoltare. Principala caracteristică a acestei activităţi pentru protecţia mediului a fost că a generat o nouă perspectivă pentru evoluţia atitudinilor şi a cunoştinţelor în acest domeniu. În cadrul unui proces evolutiv la scară mondială, marcat de Conferinţa de la Rio şi Johannesborg, s-au recunoscut o serie de aspecte esenţiale pentru structurarea şi orientarea instrumentelor de management de mediu.  Multe dintre efectele generate de activităţile umane asupra  mediului au o extindere globală şi regională, iar altele sunt limitate la zone geografice specifice, necesitînd soluţii şi măsuri la toate nivelurile. Un exemplu marcant îl constituie producţia şi consumul de clorofluorcarburi, localizat în principal în ţările dezvoltate, având drept consecinţă reducerea stratului de ozon, care protejează Terra de radiaţiile solare ultraviolete. Cheia reuşitei măsurilor internaţionale pentru protecţia mediului constă într-o participare mai largă a comunităţii mondiale, în cooperarea pe probleme tehnice şi în aplicarea funcţională a unor mecanisme de finanţare, care să sprijine ţările în curs de dezvoltare. Ca urmare, orientarea actuală s-a schimbat către managementul mediului, care utilizează o largă combinaţie de măsuri corective şi stimulative, pentru a realiza îmbunătăţiri durabile.

Protecţia mediului  reprezintă metode prin care se organizează activităţile umane care afectează mediul, în vederea maximizării bunăstării sociale şi pentru a preveni şi micşora posibilele efecte generate asupra mediului, prin reducerea cauzelor generatoare. Problemele mediului nu pot fi privite aparte, ci trebuie abordate împreună cu cele de dezvoltare, luând în considerare  importanţa esenţială a menţinerii unui echilibru adecvat între dezvoltarea economică, creşterea demografică, utilizarea raţională a resurselor naturale, protecţia şi conservarea mediului.

Factorii de degradare a mediului înconjurător

 Dezvoltarea societăţii umane a contribuit la apariţia a două tipuri principale de presiuni: una care este urmarea directă a exploziei demografice şi a expansiunii oraşelor, ritmul rapid şi dezvoltării considerabile a industriei, extinderea agriculturii şi alte domenii de activitate, amplificarea circulaţiei şi a sistemelor de transport şi comunicaţii, exploatării intensive şi extensive a resurselor naturale, şi alta, mult mai puţin agresivă şi cu caracter predominant sezonier care decurge prin  folosirea mediului înconjurător pentru activităţi de turism şi agrement. O problemă deosebită o pune poluarea aerului produsă de industria energetică, metalurgică, chimică, de construcţie, alimentară. Emisiile mixte de pulberi, gaze nocive,  substanţe iritante şi mirositoare produse de unităţile acestor industrii pot polua resursele ce stau la baza desfăşurării de activităţi specifice turismului, de odihnă şi recreere, vântului  şi pescuitului sportiv, în care se adaugă tăierile nedirijate de păduri, depozitarea necontrolată a deşeurilor industriale şi menajere, acestea fiind numai câteva aspecte dintre cele ce reduc frumuseţea  naturii, tocmai acolo unde este mai cautată natura  pentru frumuseţea ei.  Problema devine tot mai acută, în condiţiile în care turismul cunoaşte o continuă dezvoltare în întreaga lume acţiunea distructivă a turiştilor asupra resurselor turistice prezentând o intensitate şi varietate sporită de la an la an.

Activităţile distructive pot fi numeroase, mai ales în zonele sau la obiectivele la care se conturează o evidentă concentrare turistică şi în condiţiile în care nu sînt dotări sau amenajări speciale necesare practicării diferitelor activităţi turistice, îndeosebi pentru vizitarea acestora. Ele sunt provocate de circulaţia turistică necontrolată în zonele sau la obiectivele turistice aflate în afara traseelor marcate, ducînd la distrugerea vegetaţiei prin  distrugerea puieţilor sau a seminţişului natural, desprinderea de roci etc. Alte prejudicii sunt aduse prin declanşarea de incendii, stoparea  regenerării plantelor, terasarea solului, braconajului şi degradarea biotopurilor specifice unor specii.

                                         Acţiuni de protecţie a mediului

Protecţia şi conservarea mediului  se conturează ca o activitate distinctă avînd probleme specifice care solicită colaborarea specialişti1or din domenii variate cum ar fi: Ministerul Mediului, Inspectoratul Ecologic de Stat şi subdiviziunile sale, instituţiile  de învăţămînt şi organizaţiile nonguvernamentale. Măsurile ce se impun pentru protecţia mediului  şi a prevenirii degradărilor lui, urmăresc în principal, exploatarea ştiinţifică şi raţională a resurselor naturale, astfel încât rata de utilizare  a acestora să nu depăşească rata lor de regenerare, iar intensitatea relaţiilor directe şi indirecte a factorilor de mediu să nu depăşească activităţile economice poluante în aşa fel încît valorificarea tuturor resurselor naturale şi a protecţiei mediului înconjurător să aibă de suferit.

Protecţia mediului înconjurător este influenţată în mare măsură şi de conştiinţa ecologică a populaţiei şi a sentimentului de dragoste şi respectul  pentru natură. Aceasta se poate realiza printr-o acţiune de educaţie cu privire la mediu care trebuie să se facă la nivelul întregii naţiuni, prin impunerea unei atitudini de respect şi responsabilitate faţă de resursele naturale în vederea ocrotirii lor. Activitatea de educaţie ecologică se poate desfăşura prin conferinţe, expuneri/interviuri în  emisiuni radio şi TV, presă, proiecte, excursii, asociaţii pentru turism etc.  Protecţia  mediului  ca un proces continuu şi o parte integrantă a educaţiei în general cuprinde principalele probleme ale protecţiei într-o perspectivă mondială, dar privită regional ce examinează problemele dezvoltării şi creşterii economiei în funcţie de ocrotirea mediului, insistînd asupra cooperării locale, regionale, naţionale în rezolvarea tuturor aspectelor de poluare. Analizînd toate aspectele privind mediul înconjurător  se poate stabili că protecţia şi conservarea  mediului se realizeză în cadrul unei concepţii de dezvoltare economică a ţării, concepţie situată la acelaşi nivel de important ca şi problemele de dezvoltare generală a economiei.  Această acţiune poate avea o eficienţă  bună, numai în condiţiile asigurării unui cadru de desfăşurare juridico-administrativ adecvat, care impune organizarea administrativă,  un suport legislativ eficient şi o  activitate de educaţie  ecologică adecvată a  societăţii.