SCHIMBĂRILE CLIMATICE ȘI ”ORA PLANETEI”.
(Text pentru Ora ecolologică aprobat de Grupul de lucru privind organizarea Evenimentului ”Ora Planetei 2017”,
Ministerul Mediului al Republicii Moldova)
Vasile SCORPAN, șeful Oficiului schimbarea climei
Fenomenul schimbărilor climatice este una din cele mai mari provocări a omenirii pentru mileniul trei. La momentul actual se consideră că principalul motiv care provoacă aceste fenomen sunt gazele cu efect de seră. Aceste gaze provin din arderea combustibililor fosili astfel ca cărbunele, petrolul și derivații săi și a gazelor naturale. Concentrațiile sporite ale acestor gaze în atmosferă schimbă proprietățile fizice ale acesteia provocând efectul de seră, care la rândul sau provoacă schimbările climatice. Schimbările climatice actuale și de viitor vor avea un impact major asupra activităților umane și ecosistemelor naturale. Modalitatea ce-a mai eficientă de atenuare a fenomenului schimbărilor climatice ține de reducerea gazelor cu efect de seră în atmosferă prin măsuri de sporire a eficienței energetice, implementarea mai masivă a surselor regenerabile de energie, extinderea suprafețelor împădurite pentru sechestrarea dioxidului de carbon din atmosferă, promovarea tehnologiilor conservative de prelucrare a solurilor agricole, managementul durabil al deșeurilor și altele.
Evenimentul ”Ora Planetei” este un eveniment prin care în ultima săptamînă a lunii martie în fiecare an în intervalul orelor 20:30-21:30 ora locală, oamenii sunt încurajați să deconecteze lumia, mai ales sursele ce fac parte din reclama stradală și altele care nu sunt de prima necesitate sau chiar sunt în exces şi aparatele care consumă curent inutil. Prin acest gest se dorește de ai determina pe oameni să conștientizeze una din cele mai mari amenințări pentru viitorul omenirii – schimbările climatice. Această inițiativă a fost lansata de către Fondul Mondial pentru Natură (WWF) din Australia cu organizarea primului eveniment de acest fel la 31 martie 2007 în orașul Sydney. La acest prim evenimet sau aliniat circa 20 milioane de oameni, ulterior alăturânduse tot mai multe persoane, orașe și țări. In prezent, comunitatea de sustinatori a evenimentului ”Ora Planetei” a atins cifra de circa 2 miliarde de oameni, din peste 7.000 de orase, din peste 152 de tari. Republica Moldova a aderat la acest mod de conștientizare a fenomenului schimbărilor climatice din 2008 și acesta este organizat anual de către Ministerul Mediului cu suportul municipalităților, societății civile, agenților economici și tuturor doritorilor de a avea un mediu de viață și activitate mai benefic. În 2017 ”ora Planetei” va fi inițiat în Chișinău la ora 20:30 cu participarea tuturor doritorilor din întreaga țară.
Scurt istoric privind crearea unui cadru global în domeniul atenuării fenomenului schimbărilor climatice.
Procesul de elaborare și aprobare a Convenției-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la Schimbarea Climei.
Către sfîrșitul secolului XX s-a constat că clima Pamintului se schimbă vertiginos. Pornind de la anul 1850 fiecare din ultimele trei decenii în emisfera de Nord a globului pământesc a fost caracterizat printr-o temperatură de la suprafața pământului mai ridicată în comparație cu orice deceniu anterior. Perioada anilor 1983-2012 a fost cea mai caldă perioadă de 30 de ani, din ultimii 1400 de ani. În perioada anilor 1880-2012 temperatura medie de la suprafața Pământului a crescut cu 0,85 oC. Astfel, ultimul Raport al Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC – The Intergovernmental Panel on Climate Change) prezintă o serie de prospecțiuni a acestui indice, care indică că această valoare poate crește pînă în anul 2100 comparativ cu perioada 1980-1999 cu o valoare cuprinsă în intervalul 1,1-6,4°C. Cu un grad înalt de probabilitate se constată că sporul mediu al valorii acestui indice către anul 2100 poate fi în limitele unei medii de 2,7-4°C. Concomitent se atenționează faptul că aceste schimbării pot avea un impact ireversibil asupra procesului evolutiv de dezvoltare a veții pe pămînt și un înalt grad de pericol privind dezvoltarea economică dacă valoarea acestui spor va depăși până în anul 2100 va depăși limita de 2o C. În conformitate cu situația menționată la începutul anilor 90 ai secolului trecut sub auspiciile ONU s-a inițiat un proces de negocieri la nivel global care a avut ca scop unurea eforturilor tuturor țărilor pentru menținerea în limitele unui echilibru stabilit pe cale evoluționistă a procesului schimbărilor climatice. Astfel în anul 1990 Asamblea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a creat un Comitet Interguvernamental de Negocieri (Intergovernmental Negotiating Committee) care a avut ca obiectiv negocierea şi elaborarea unui concept a unui Tratat internațional în domeniul schimbărilor climatice. În rezultatul acestor negocieri a fost elaborat textul Convenţiei-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la schimbarea climei (United Nations Framework Convention on Climate Change), care ulterior a fost aprobat de către Asamblea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la New York la 9 mai 1992.
Semnarea Convenţii de către țările care au dorit să adere la acest Tratat internațional a avut loc în două etape. Prima etapă de semnare (4-14 iunie 1992) a fost deschisă pe parcursul lucrărilor Conferinţei Naţiunilor Unite asupra Mediului (United Nations Conference on Environment and Development), care a avut loc la Rio de Janeiro în perioada 3-14 iunie 1992. A două etapă destinată semnării Convenţiei a durat de la 20 iunie 1992 pînă la 19 iunie 1993 şi a fost coordonată de către Cartierul General al Naţiunilor Unite (United Nations Headquarters). Pînă la 19 iunie 1993 Convenţia respectivă a fost semnată de 166 ţări ale lumii. La 21 decembrie 1993 Portugalia a devenit al 50 Stat care a ratificat Convenţia, satisfăcînd astfel cerinţa minimă pentru acest tratat privind intrarea lui în vigoare. În conformitate cu Articolul 23 al Convenţiei-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la Schimbarea Climei (CONUSC) ea a intrat în vigoare la 21 martie 1994. La momentul actual 196 ţări sunt membre ale acestei Convenţii
Republica Moldova a semnat Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la Schimbarea Climei la 12 iunie 1992, a ratificato la 16 martie 1995 (HP nr. 404-XII, Monitorul oficial al Republicii Moldova nr. 23 din 27.04.1995) şi pentru ţara noastră ea intrat în vigoare la 7 septembrie 1995.
Obiectivul Convenţiei.
Articolul 2 al CONUSC stipulează că: „Obiectivul final al prezentei Convenţii şi al tuturor instrumentelor juridice conexe pe care Conferinţa Părţilor le-ar putea adopta este de a stabiliza concentraţiile de gaze cu efect de seră în atmosferă la un nivel care să impiedice orice perturbare antropică periculoasă a sistemului climatic. Se va conveni să se atingă acest obiectiv intr-un interval de timp suficient pentru ca ecosistemele să se poata adapta natural la schimbările climatice, pentru ca producţia alimentară să nu fie ameninţată, iar dezvoltarea economică să se poată desfăşura în mod durabil”. În cadrul CONUSC sub noţiunea de sistem climatic se subînţelege „un ansamblu care înglobează atmosfera, hidrosfera, biosfera şi geosfera, precum si interactiunile lor”. Principalele Gaze cu Efect de Seră (GES) sunt considerate: CO2, CH4, N2O, SF6.
Pentru a pune în aplicare și a atinge obiectivele CONUSC a fost nevoie de a elabora un document tehnic care să reglamenteze acest proces. La cea de-a trea Conferinţă a Părţilor la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la schimbarea climei în oraşul Japonez Kyoto la 11 decembrie 1997 a fost adoptat un astfel de document, care a fost numit Protocolul de la Kyoto. Perioada de activitate a Protocolului de la Kyoto au fost anii 2008 – 2012. Republica Moldova a aderat la Protocolul de la Kyoto la 13 februarie 2003 (Legea nr. 29-XV, MO nr. 48 din 18.03.2003).
Obiectivul Protocolului de la Kyoto.
Prin intermediul mecanismelor Protocolului de la Kyoto în perioada 2008-2012 ţările industrial dezvoltate (ţările din Anexa B a Protocolului, 38 la număr) şi-au asumat obligaţiunea de a reduce emisiile anuale de gaze cu efect de seră (GES) cu cel puţin 5,0% comparativ cu anul 1990, care se consideră an de bază. În acest scop în cadrul Protocolului de la Kyoto au fos prevăzute trei mecanisme (i) Mecanismul Implementării în Comun, (ii) Mecanismul Dezvoltării Nepoluante (MDN) și (iii) Mecanismul Comercializării Emisiilor. Toate trei mecanisme sunt aplicabile doar pentru ţările industrial dezvoltate (țările din Anexa B a Protocolului), care concomitent fac parte și din Anexa nr.I a CONUSC. Ţările care nu sunt incluse în Anexa nr.1 a Convenţiei sunt eligibile doar pentru unul din cele trei mecanisme a Protocolului de la Kyoto – Mecanismul Dezvoltării Nepoluante (MDN). Din această grupă de ţări face parte şi Republica Moldova. Scopul MDN este expus în Articolul 12 al Protocolului de la Kyoto și stabilește că prin intermediul acestui mecanism se va oferi o asistență țărilor ne incluse în Anexa I a CONUSC în aspectul atingerii de către ele a unor performanțe în aspectul dezvoltării durabile. La fel, prin intermediul mecanismului dat acest grup de țări va contribui la atingerea obiectivelor Convenției prin susținerea și acordarea benevolă de asistență țărilor industrial dezvoltate, incluse în Anexa I a CONUSC, astfel ca acestea să își poată atinge angajamentele de reducere a emisiilor de GES.
Realizarea practică a prevederilor MDN are loc doar prin intermediul implementării unor Proiecte, care au ca obiectiv reducerea emisiilor de GES. Produsul unor astfel de Proiecte este cantitatea de gaze cu efect de seră redusă. În rezultatul unor proceduri speciale, care poartă denumirea de Certificare şi Verificare cantitatea de gaze cu efect de seră redusă se transformă în aşa numitele „Emisii de gaze cu efect de seră certificate”. Cantitatea „Emisiilor de gaze cu efect de seră certificate” se exprimă prin Certificate, care de fapt sun nişte hîrtii de valoare și care pot fi comercializate pe asa numita piață de Carbon.
Activități la nivel național privind promovarea obiectivelor CONUSC.
La 28 ianuarie 2011 Republica Moldova s-a asociat la Acordul de la Copenhaga a Convenţiei-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la Schimbarea Climei. În conformitate cu acest Acord țara nostră a prezentat un obiectiv de reducere a emisiilor de GES care stipuleză “O reducere de nu mai puţin de 25% pînă în anul 2020 comparativ cu anul de referinţă (1990) al nivelului total naţional al emisiilor de GES. Se stabilește că acest obiectiv va fi atins prin punerea în aplicare a mecanismelor economice la nivel mondial axat pe atenuarea schimbărilor climatice, în conformitate cu principiile și deciziile CONUSC.”.
Politicile Republicii Moldova recente și în curs de dezvoltare în aspectul atenuării fenomenului schimbărilor climatice au ca obiectiv promovarea eficienței energetice și surselor de energie regenerabilă în toate sectoarele econimiei naționale, activităţi sistematice de împădurire, promovarea abordărilor inovatoare şi tehnologiilor prietenoase mediului şi de explorare a mecanismelor finanţării de carbon. În acest aspect la momentul actual țara noastră a aprobat și împlementează 6 Proiecte din cadrul Mecanismului Dezvoltării Nepoluante a Protocolului de la Kyoto. Acestea sunt:
- “Moldova: Conservarea solului”. În cadrul acestui Proiect se planifică împădurirea a circa 20 mii hectare de terenuri degradate. Cantitatea reducerilor de CO2 echivalent va constitui 3 215 295 tone, iar costul reducerilor totale comparativ cu linia de bază constituie 13 340 000 USD. Termenul de implementare a Proiectului constituie 21 ani, cu începere din anul 2002. Beneficiar al Proiectului este Agentia pentru Silvicultura “Moldsilva”.
- “Moldova: Utilizarea biomasei pentru încălzire în sectorul rural. Proiectul nr.1”. Cantitatea reducerilor de CO2 echivalent al acestui Proiect va constitui 178 884 tone, iar costul reducerilor totale comparativ cu linia de bază constituie 8 183 322 USD. Termenul de implementare a Proiectului va constitui 10 ani, cu începere din anul 2006. Beneficiari ai Proiectului sunt instituțiile de menire socială din cadrul autorităţilor publice locale (școli. grădinițe de copii, spitale) în care se vor modifica sistemele de aprovizionare cu energie termică. În cadrul acestui Proiect se va schimba tipul de combustibil trecînduse de la combustibili fosili la combustibil cu provenientă din biomasă.
- “Moldova: Utilizarea biomasei pentru încălzire în sectorul rural. Proiectul nr.2”. Cantitatea reducerilor de emisii a Gazelor cu Efect de Seră şi costurile acestor reduceri este similar cu cele din Proiectul nr.1 (178 884 tone CO2 echivalent şi 8 183 322 USD). Termenul de implementare a Proiectului va constitui 10 ani, cu începere din anul 2008. Beneficiari ai Proiectului sunt instituțiile de menire socială din cadrul autorităţilor publice locale (școli. grădinițe de copii, spitale) în care se vor modifica sistemele de aprovizionare cu energie termică la fel trecînduse la combustibili proveniți din biomasă.
- “Moldova: Conservarea energiei și reducerea emisiilor de GES”. Cantitatea reducerilor de CO2 echivalent în cadrul acestui Proiect va constitui 114 469 tone, iar costul reducerilor totale comparativ cu linia de bază constituie 6 798 925 USD. Termenul de implementare a Proiectului va fi 10 ani, cu începere din anul 2006. Beneficiari ai Proiectului sunt autorităţile publice locale.
- Proiectul „Dezvoltarea sectorului forestier comunal în Moldova”. Scopul proiectului constă în crearea pădurilor noi comunale pe o suprafaţă de 8157,3 ha prin împădurirea terenurilor erodate şi neproductive, aplicarea practicelor agro-forestiere, ameliorarea resurselor forestiere şi pastorale la nivel local şi regional, asigurarea populaţiei locale cu lemn şi contribuirea la dezvoltarea durabilă locală şi regională. Volumul investiţiilor necesare pentru implementarea proiectului în perioada 2006-2035 este estimat la 21,7 milioane dolari SUA. Această sumă va fi asigurată de către Agenţia „Moldsilva” (80%) şi de către 265 comunităţi participante la proiect (20%, în manoperă). Perioda programată de creditare va fi de 30 ani (2006-2035). Cantitatea totală de CO2-echivalent redusă va constitui 2 830 618 tone. Veniturile obţinute de la comercializarea reducerilor de emisii certificate (tCER) vor acoperi parţial cheltuielile Agenţiei „Moldsilva” investite pentru implementarea prezentului proiect.
- Construirea Centralei de Producere Combinată a Energie Electrice și Termice (CET) la Î.S. “Tirotex” cu o putere 31 MW, orașul Tiraspol, Republica Moldova. Proiectul vizează construirea noii Centrale de Producere Combinată a Energiei Electrice și Termice (CET) la Î.S. „Tirotex” cu o putere instalată de 31MW, care va asigura producerea combinată de energie electrică şi termică sub formă de aburi saturați uscați. Proiectul prevede instalarea agregatului de cogenerare cu motor cu ardere internă cu utilizarea căldurii produse din evacuarea gazelor de eșapament în cazanele de recuperare pentru producerea aburului. Acesta va fi utilizat pentru acoperirea necesităților tehnologice ale întreprinderii și pentru încălzire. Perioada de creditare aleasă pentru Proiect este de 7 ani și poate fi reînnoită de 3 ori. Reducerile totale ale emisiilor de GES pentru prima perioadă, sunt estimate la aproximativ 747 679 tCO2-echivalent.
În conformitate cu obiectivul general al Convenției, care stabilește ținta sporului maxim al temperaturii medii globale pînă în anul 2100, care nu trebuie să depășească 2OC, Republica Moldova a decis să întreprindă o tranziţie către o cale de dezvoltare cu emisii reduse de GES. Un prim pas în acest aspect a fost întreprins în anul 2011 cînd s-a inițiat procesul de elaborare a Strategiei de Dezvoltare cu Emisii Reduse. Strategia respecivă a fost aprobată de către Guvernul Republicii Moldova la 14 decembrie 2016. Aprobarea acestei Strategii va permite accesul la mecanismele de finanțare pe termen lung a Convenției spriginite de către țările industrial dezvoltate în conformitate cu Acordul de la Copenhaga. Aceasta va permite punerea în aplicare a așa numitor măsuri naţionale adecvate de atenuare a fenomenului schimbărilor climatice – NAMA (Nationally Appropriate Mitigation Actions).
După Conferința Părților de la Durban (2011) s-a ajuns la o decizie de compromis care stabilește că un nou Tratat internațional, care va înlocui Protocolul de la Kyoto trebuie să fie elaborat pînă la sfirșitul anului 2015. Perioada de implementare a prevederilor acestui document se va începe în anul 2020. Pînă în 2020 vor rămîne în vigoare mecanismele și principiile Protocolului de la Kyoto. Această perioadă (2012-2020). Astfel la 12 decembrie 2015 de către Conferința Părților a fost aprobat Acordul de la Paris la CONUSC.
Acordul de la Paris are ca scop consolidarea reacției globale la amenințarea schimbărilor climatice, în contextul dezvoltării durabile și eforturilor de eradicare a sărăciei, inclusiv prin:
(a) Menținerea creșterii temperaturii medii globale cu mult sub 2°C peste nivelele pre-industriale și continuarea eforturilor de limitare a creșterii temperaturii la 1.5°C peste nivelele pre-industriale, recunoscând că astfel s-ar reduce în mod semnificativ riscurile și impacturile schimbărilor climatice;
(b) Creșterea abilitățiii de adaptare la impacturile adverse ale schimbărilor climatice și încurajarea rezistenței la schimbările climatice și dezvoltarea cu emisii scăzut de gaze cu efect de seră, într-un mod ce nu amenință producția; și
(c) Armonizarea fluxurilor financiare cu o evoluție către un nivel scăzut de emisii de gaze cu efect de seră și o dezvoltare rezistentă la schimbări climatice.
Republica Moldova a semnat Acordul de la Paris la 21 septembrie 2016, iar în prima jumătate a anului 2017 este planificată ratificarea lui de către Parlamentul Republicii Moldova.
În concluzie este necesar de menționat faptul că Republica Moldova pe viitor va aborda problemele legate de schimbările climatice astfel ca acestea să se regăsească în toate politicile și strategiile naționale și sectoriale de dezvoltare ale țării. Această stare va permite încadrarea țării noastre în procesul global de atenuare, apoi și stopare a fenomenului schimbărilor climatice.
Informație reactualizată la zi privind activitățile la nivel global și național în acest aspect poate fi obținută pe pagina electronică a CONUSC http://unfccc.int și pagina electronică a Oficiului schimbarea climei http://clima.md/.