Principii generale pentru procesarea produselor agricole ecologice
Andrei GUMOVSCHI, doctor-conferenţiar universitar
al facultăţii Biomedicină şi Ecologie ULIM
Un rol deosebit în obţinerea produselor ecologice cu valoare adăugate îl are industria prelucrătoare, care trebuie să se asocieze cu agenţii economici implicaţi în producerea produselor primare ecologice. Agenţii economici din acest sector au capacităţi de promovare a produselor agroalimentare atât pe piaţa internă cât şi externă.
Producţia ecologică şi procesarea se bazează pe un număr de principii. Toate aceste principii sunt importante şi listă lor cuprinde:
• producerea de cantităţi suficiente de alimente şi alte produse de calitate superioară;
• activitate compatibilă cu ciclurile şi sistemele naturale vii prin intermediul solului, plantelor şi animalelor, din întregul sistem de producţie;
• recunoaşterea impactului social şi ecologic mai larg al sistemului de producţie şi procesare ecologic şi în cadrul acestuia;
• menţinerea şi sporirea fertilităţii şi activităţii biologice a solurilor pe termen lung, utilizând metode culturale, biologice şi mecanice adaptate la condiţiile locale, în opoziţie cu metodele convenţionale care se bazează pe inputuri;
• menţinerea şi sporirea biodiversităţii agricole şi naturale în ferme şi în împrejurimile acestora, prin utilizarea sistemelor durabile de producţie şi protecţie a habitatelor sălbatice de plante şi animale;
• menţinerea şi conservarea diversităţii genetice prin atenţia acordată managementului resurselor genetice din cadrul fermei;
• promovarea utilizării responsabile şi conservării apei, florei şi faunei acvatice;
• utilizarea, pe cât posibil, a resurselor regenerabile în sistemele de producţie şi procesare şi evitarea poluării şi deşeurilor;
• stimularea producţiei şi desfacerii la nivel local sau regional;
• crearea unui echilibru armonios între cultivarea plantelor şi creşterea animalelor;
• asigurarea unor condiţii de viaţă care să permită animalelor să-şi exprime caracteristicile principale ale comportamentului lor firesc;
• utilizarea materialelor de ambalare biodegradabile, reciclabile şi reciclate;
• furnizarea, către toţi cei implicaţi în producţia şi procesarea ecologică, a unei calităţi care să le satisfacă nevoile fundamentale, în cadrul unui mediu de muncă sigur şi sănătos;
• sprijinirea formării unui întreg lanţ de producţie, procesare şi distribuţie, just din punct de vedere social şi responsabil din punct de vedere ecologic;
• recunoaşterea importanţei cunoştinţelor locale şi sistemelor de agricultură tradiţionale, protejarea acestora şi desprinderea de învăţăminte din acestea.
Principii generale pentru etichetarea produselor ecologice
În scopul informării corecte a consumatorului, produsele ecologice trebuie să fie etichetate, în conformitate cu regulile specifice privind etichetarea, respectiv cu Ordinele comune nr. 417/13.09.2002 şi HOTĂRÎREI GUVERNULUI Nr. 1078 din 22.09.2008 cu privire la aprobarea Reglementării tehnice „Producţia agroalimentară ecologică şi etichetarea produselor agroalimentare ecologice” 18.10.2010 // 5622 Kb În conformitate cu aceste acte legislative:
Etichetarea produsului ca „produs al agriculturii ecologice rezultat în urma procesului de conversie” ori o descriere asemănătoare, este permisă, standardele cerute trebuind să fie stabilite cel puţin cu 12 luni înainte pentru o asemenea etichetare. Produsele ecologice sunt clar şi corect etichetate ca ecologice.
Când toate cerinţele standard au fost îndeplinite, produsele ar trebui să fie etichetate ca „produse ale agriculturii ecologice” sau o descriere asemănătoare.
Numele şi adresa persoanei sau companiei responsabilă din punct de vedere legal pentru producerea şi procesarea produsului ar trebui să fie înscrise pe etichetă.
Etichetele produselor trebuie să descrie toate ingredientele, metodele de procesare şi toţi aditivii şi mijloacele de procesare.
Etichetele trebuie să conţină sfaturi despre cum să se obţină toate informaţiile adiţionale despre produs. Toate componentele aditivilor şi mijloacele de procesare trebuie să fie declarate şi să fie de origine ecologică.Persoana sau compania responsabilă din punct de vedere legal pentru producerea şi procesarea produsului şi organismul de certificare trebuie să fie identificabil.
Produsele amestecate unde nu toate ingredientele, incluzând aditivii sunt de origine ecologica precum şi produsele care sunt în conformitate cu aceste standarde, trebuie să fie etichetate în următorul mod (procentele din această secţiune se referă la greutatea materiei prime):
– unde minim 95% din ingrediente sunt de origine ecologică, produsul poate fi etichetat ca „certificat ecologic” sau echivalentul şi trebuie să poarte marca de certificare a organismului de certificare.
– unde ingredintele de origine ecologică reprezintă minim 95% dar nu mai puţin de 70%, produsele pot fi denumite „ecologice”. Cuvântul „ecologic” poate fi utilizat în declaraţii ca „realizat cu ingrediente ecologice”, arătând că există o declaraţie clară a proporţiei ingredientelor ecologice.
– unde mai puţin de 70% din ingrediente sunt de origine ecologică, indicaţia care relatează că un ingredient este ecologic poate apărea în lista ingredientelor. Un asemenea produs nu poate fi denumit „ecologic”.
Toate ingredientele unui produs trebuie să fie expuse pe eticheta produsului în ordinea procentelor greutăţii lor. Trebuie să fie evident care ingrediente sunt de origine ecologică certificată şi care nu. Toţi aditivii trebuie să fie trecuţi cu numele lor întreg.
Apa şi sarea adăugată nu trebuie să fie inclusă în calcularea procentajului ingredienţilor ecologici. Eticheta pentru prodursele aflate în conversie trebuie să se deosebească clar de cea pentru produsele ecologice.
În contextul standardelor în vigoare, produsele ecologice nu trebuie să fie etichetate ca libere de OMG. Orice referire la ingineria genetică de pe etichetele produselor trebuie să se limiteze la metodele de producţie şi procesare care nu utilizează OMG-uri.
Pe eticheta aplicată produselor ecologice sunt obligatorii următoarele menţiuni specifice sistemului de agricultura ecologică: referirea la modul de producţie ecologic, sigla, numele şi codul organismului de inspecţie şi certificare care a efectuat inspecţia şi a eliberat certificatul de produs ecologic.
În urma controalelor efectuate de organismele de inspecţie şi certificare, operatorii care au respectat regulile de producţie vor primi certificatul de „produs ecologic” şi işi vor putea eticheta produsele cu mentiunea „ecologic”.
Prevederile privind etichetarea produselor obtinuţe din agricultura ecologica sunt foarte precise. Acestea au în vedere să ofere încredere deplină consumatorilor că produsele cu eticheta „ecologic” sunt obţinute în conformitate cu regulile şi principiile agriculturii ecologice.
Pe eticheta aplicată produselor ecologice sunt obligatorii urmatoarele menţiuni:
- referirea la modul de producţie ecologic;
- sigla naţională şi sigla comunitară;
- numele şi codul organismului de inspecţie şi certificare care a efectuat inspecţia şi a eliberat certificatul de produs ecologic.
Sigla naţională „ae”, specifică produselor ecologice, alaturi de sigla comunitară sunt folosite pentru a completa etichetarea, în scopul identificarii de către consumatori a produselor obţinute în conformitate cu metodele de producţie ecologică.
Aplicarea logoului UE pe produsele alimentare preambalate este obligatorie începand cu data de 1 iulie 2010. Utilizarea acestuia rămâne opţionala pentru produsele importate.
Folosirea siglei comunitare trebuie să fie însoţită de indicarea locului de producere a materiilor prime agricole. Aceasta indicaţie poate fi de forma:
- „Agricultura UE”, atunci când materia prima agricolă a fost produsă în UE;
- „Agricultura non-UE”, atunci când materia primă agricolă a fost produsă în ţări terţe;
- „Agricultura UE/non-UE”, atunci când o parte din materia primă agricolă a fost produsă pe teritoriul Comunităţii, iar altă parte a fost produsă în ţari terţe.
Informatii cu privire la modul de aplicare al logoului comunitar pe etichetele produselor agroalimentare ecologice sunt regăsite în manualul de utilizare a logoului comunitar. Sigla „ae”, proprietate a M.A.I.A, garantează că produsul, astfel etichetat, provine din agricultura ecologică şi este certificat de un organism de inspecţie şi certificare aprobat. Regulile de utilizare a siglei ,,ae” sunt cuprinse legislaţia naţională.
Dreptul de utilizare a siglei ,,ae” pe produsele, etichetele şi ambalajele produselor agroalimentare ecologice îl au producătorii, procesatorii şi importatorii înregistraţi la M.A.I.A. şi care deţin un contract, cu un organism de inspecţie şi certificare aprobat de către M.A.I.A. În vederea obţinerii dreptului de utilizare a siglei „ae’’ de certificare şi a siglei „ae” de comunicare, solicitanţii vor completa cererile de solicitare.