Principii generale pentru fertilitatea solurilor şi administrarea îngrăşămintelor în agricultura ecologică

Andrei GUMOVSCHI, doctor-conferenţiar universitar

al facultăţii Biomedicină şi Ecologie ULIM

Solul este stratul de la suprafaţa pământului susţinător al veţii şi se află întodeauna în centrul preocupărilor agriculturii ecologice, care este considerat ca un mediu viu, complex, care interacţionează strâns cu plantele şi animalele. Prin tehnicile sale specifice, agricultura ecologică are în vedere intensificarea activităţii microbiologice a solului, menţinerea şi creşterea celei mai importante însuşiri – fertilităţii acestuia. Sănătatea solului face parte integrantă din stabilitatea agroecosistemului.

În agricultura ecologică se ţine cont de echilibrul între intrările fizice, chimice şi biologice pentru maximizarea cantităţii şi diversităţii microorganismelor din sol, în scopul creşterii fertilităţii solului.(Ion V., 2003)

Analiza de sol este deosebit de importantă pentru orice fermă ecologică, însă doar cu ajutorul unui specialist veţi putea ştii exact ce tip de investigaţie trebuie să faceţi pământului pentru a afla exact carenţele care vă pot afecta rezultatele recoltei. Se recomandă  de efectuat Analiza lărgită a solului unde se vor efectua următoarele analize: pH, conţinut de humus, compactitate, Ca, CaCo3, NO2+NO3, P2O5, K2O, Mg, Na, Zn, Cu, Mn, Fe.

Acest tip de analiză este cel mai util pentru necesităţile curente.

Analiza completă a solului se vor efectua, în afara analizelor lărgite, şi analiza elementelor toxice : Cd,, Ni, Pb, Hg, Cr, As. Ea se face pentru agricultura ecologică şi în cazul amplasării unor obiective sociale ( şcoli, grădiniţe etc.).

Fertilitatea şi activitatea biologică a solului trebuie menţinute şi ameliorate  prin:
a) cultivarea de plante leguminoase, plante pentru îngrăşăminte verzi sau plante cu înrădăcinare adâncă în cadrul unui asolament corespunzător;

b) încorporarea de substanţe ecologice în sol, sub formă de compost sau nu, provenind de la unităţile producătoare, în conformitate cu regulile de producţie din prezentele norme. Pot fi utilizate produse derivate provenind din fermele de animale, precum ar fi bălegarul de curte, dacă acestea provin din unităţile de creştere a animalelor care respectă regulile naţionale existente sau, în absenţa acestora, practicile internaţionale recunoscute referitoare la producţia animalieră ecologică.

Alte îngrăşăminte ecologice sau minerale, pot fi aplicate numai în măsura în care nu este posibilă nutriţia corespunzătoare a plantelor prin metodele stabilite.

Pentru activarea composturilor se utilizează microorganisme sau preparate pe bază de plante. “Preparatele biodinamice” obţinute din făinuri minerale, îngrăşămintele naturale, se utilizează, în stăpânirea factorilor biotici dăunători (Legea R. Moldova Nr.115-XVI cu privire la producţia agroalimentară ecologică, publicată în: Monitorul Oficial nr. 095 din: 15.08.2005).

Principiile generale referitoare la fertilitatea solurilor şi administrarea îngrăşămintelor sunt următoarele:

• Agricultura ecologică redă solului materialul microbian, vegetal sau animal necesar creşterii sau, cel puţin, menţinerii fertilităţii şi activităţii biologice.
• Materialul biodegradabil de origine microbiană, vegetală sau animală obţinut în urma practicilor ecologice trebuie să constituie baza programului de fertilitate.
•  Resursele de nutrienţi trebuie utilizate într-o manieră durabilă şi responsabilă. Pierderile de nutrienţi din ferme în mediul înconjurător trebuie diminuate. Pentru a li se optimiza efectul, nutrienţii trebuie utilizaţi într-o manieră şi în perioade şi locuri corespunzătoare.
•  Este necesară prevenirea acumulării metalelor grele şi a altor poluanţi.
• Fertilizanţii minerali de origine naturală, precum şi cei de origine biologică permişi de aceste standarde, trebuie să fie consideraţi ca fiind singurul component al sistemului de fertilizare şi, de asemenea, doar ca supliment, şi nu înlocuitor, al reciclării nutrienţilor.
• O atenţie deosebită trebuie acordată igienei culturale şi se recomandă ca fertilizanţii să nu fie aplicaţi direct pe vegetaţie în cazul consumului uman, sau direct solului în cazul în care acesta va fi folosit pentru cultivarea plantelor anuale în următoarele 6 luni.
• Nutrienţii şi produsele pentru fertilizare trebuie să fie aplicate într-un mod în care să protejeze solul, apa şi biodiversitatea. Restricţiile trebuie să se refere la cantităţi, locaţie, perioada de administrare, tratamente, metode, sau alegere a produselor care vor fi aplicate.
• Îngrăşămintele minerale trebuie să fie folosite numai în cadrul unui program care să se refere la fertilitatea pe termen lung, împreună cu alte tehnici cum ar fi administrarea de materie organică, îngrăşămintele verzi, rotaţii ale culturilor şi fixarea azotului de către plante. Îngrăşămintele minerale trebuie să fie aplicate în formele în care se găsesc şi sunt preluate din natură şi nu trebuie să fie făcute mai solubile prin tratamente chimice, altele decât adăugare de apă şi amestecare cu alte substanţe acceptate, de origine naturală.
• Creşterea fertilităţii solului se realizează prin practici culturale cum ar fi: rotaţia culturilor, îngrăşăminte verzi, culturi ascunse, culturi intercalate, reziduuri vegetale şi animale reciclabile, păşunat prin rotaţie, şi lucrări ale solului. (FAO, 2004).

Principii generale pentru combaterea dăunătorilor, bolilor şi buruienilor în agricultura ecologică

Culturile agricole, ca şi cele necultivate, dar folositoare, trebuie protejate de buruieni, boli şi dăunători prin combinarea măsurilor preventive cu cele curative.

Pentru a supravieţui, culturile agricoletrebuie să facă faţă concurenţei a circa 30 000 specii de buruieni, dintre care 1800 pot produce serioase pierderi economice, să fie atacate de peste 50 000 specii de fungi, care provoacă mai mult de 1500 de boli, a 15 000de nematozi,dintre care 1500 provacă pagube  mari şi a peste 800 000 specii de insecte, din care 10 000 pot provoca efecte devastatoare (Farmer s digest, 1979).

Pagubele produse de aceşti factori biotici plantele cultivate variază, în medie,între  24% şi 45% indiferentdetehnologia de cultivare.

Pagube produse culturilor agricole  de către buruieni, boli şi dăunători (dupa Ion Toncea)

 În agricultura ecologică sunt admise metodele si mijloacele  de protecţie  pericol integritatea si funcţionarea ecosistemelor şi calitatea produselor agricole şi alimentare. De asemenea, metodele şi produsele de protecţia plantelor trebuie să corespundă standardelor naţionale şi internaţionale de profil.

Fermele ecologice aplică măsuri complexe pentru prevenirea pierderilor datorate buruienilor, bolilor şi dăunătorilor.

Sistemul de agricultură ecologică utilizează metode biologice şi culturale pentru a preveni pierderile inacceptabile datorate dăunătorilor, bolilor şi buruienilor. Aceste sisteme utilizează culturi agricole şi soiuri bine adaptate mediului, cu un program de fertilitate echilibrat, în scopul de a menţine fertile solurile cu o activitate biologică intensă, rotaţii ale culturilor adaptate la condiţiile locale, culturi asociate, îngrăşăminte verzi şi alte practici ecologice recunoscute, aşa cum sunt descrise în standarde.
Dăunătorii, bolile şi buruienile trebuie să fie controlate prin aplicarea conştientă a uneia sau mai multor măsuri combinate, după cum urmează:

• alegerea unor culturi agricole şi soiuri corespunzătoare;
• programe de rotaţii ale culturilor corespunzătoare;
• prăşit mecanic;
• protecţia duşmanilor naturali ai dăunătorilor prin asigurarea unui habitat favorabil, cum ar fi gardurile vii, amplasarea de cuiburi şi zone ecologice tampon care conservă vegetaţia originară cu scopul asigurării de adăposturi pentru duşmanii dăunătorilor;
•  ecosisteme diversificate. Acestea vor fi diferite în funcţie de zonele geografice. De exemplu, zone tampon pentru prevenirea eroziunii, sisteme agroforestiere, rotaţia culturilor, culturi intercalate etc.;
• combaterea termică a buruienilor;
• pregătirea patului germinativ;
• inamici naturali, inclusiv împrăştierea prădătorilor şi paraziţilor;
• preparate biodinamice acceptate, provenite din piatră de moară, gunoi de grajd sau plante;
• mulcitul şi cositul;
• păşunatul animalelor;
• controlul mecanic, cum ar fi capcane, bariere, lumină şi zgomot;
• sunt permise metode fizice pentru controlul dăunătorilor, bolilor şi buruienilor, inclusiv folosirea temperaturilor ridicate.

Este restricţionată sterilizarea termică a solurilor pentru combaterea dăunătorilor şi bolilor. (FAO, 2004).