Furt de masă lemnoasă planificat
Petru JACOT, şef, IE Edineţ
În ultimul timp se vorbeşte mult despre hectarele de pădure tăiate ilicit din fondul forestier al Republicii. Este evident, că cei care gestionează fondul forestier, pe parcursul ultimilor ani, au admis tăieri ilegale, distrugînd patrimoniul nostru din Fondul forestier. Motivul principal este unul financiar-economic şi atitudinea nepăsătoare faţă de pădure care continuie să aibă loc.
Astfel, în rezultatul verificării pe teren a corectitudinii delimitării parchetelor pentru tăieri de produse principale preconizate pe anul 2016 în Ocolul Silvic Edineţ, colaboratorii IE Edineţ au depistat divergenţe între masa lemnoasă evaluată de către silvicultori şi cea existentă în realitate în parchet. Numai într-un parchet cu suprafaţa de 0,6 ha, unde au fost preconizate tăieri de regenerare rase, au fost depistaţi arbori care nu au fost luaţi la evidenţă. Masa lemnoasă neevaluată (ascunsă) constituie 47 m3 sau cu 57,3% mai puţin decît a fost evaluat de colaboratorii IE Edineţ.
Pe cazul dat, pentru întocmirea incorectă a materialelor primare pentru efectuarea tăierilor a fost întocmit un proces-verbal cu privire la contravenţie pe persoana maistrului-pădurar pe art. 142, al. 3 CC al R. Moldova cu aplicarea unei amenzi în mărime de 200 u.c.
Tot în această zonă a fost depistat un alt caz de tăieri ilicite de către locuitorul or. Cupcini B. Dumitru, care a tăiat 2 arbori de specia salcîm din fîşia forestieră de protecţie a cîmpurilor agricole aducînd un prejudiciu mediului de 124,00, amenda aplicată a fost de 40 u.c.