Principiile de bază ale agriculturii ecologice

Andrei GUMOVSCHI, doctor-conferenţiar universitar

al facultății Biomedicină şi Ecologie ULIM

Agricultura ecologică se bazează pe o serie de principii şi idei, cum ar fi conservarea sistemelor naturale de transformare ciclică, utilizarea resurselor regenerabile în sistemele de producţie şi prelucrare, protecţia habitatelor vegetale şi animalelor sălbatice, sporirea biodiversităţii, utilizarea raţională a apei, susţinerea conceperii unui sistem integrat de cultivare care să contribuie la crearea unei filiere de prelucrare şi distribuţie echitabilă din punct de vedere social, şi responsabilă în ceea ce priveşte mediul natural.

Principiile de bază ale agriculturii ecologice sunt:

• protecţia mediului înconjurător;
• menţinerea şi sporirea fertilităţii solului;
• respectul pentru sănătatea consumatorilor;
• menţinerea biodiversităţii ecosistemelor agricole;
• reciclarea substanţelor şi resurselor cât mai mult posibil în cadrul exploataţiilor agricole;
• considerarea exploataţiilor agricole ca entităţi în echilibru;
• menţinerea integrităţii produselor agricole ecologice, de la producerea acestora şi până la comercializarea lor;
• cultivarea plantelor şi creşterea animalelor, în armonie cu legile naturale;
  obţinerea de producţii optime, nu maxime;
• tehnologii noi şi convenabile pentru sistemul de agricultură ecologică,
  creşterea animalelor corespunzător cerinţelor fiecărei specii. (IFOAM,2004).

Într-un sistem de agricultură ecologică, trebuie avută în vedere dezvoltarea unor exploataţii agricole durabile şi productive, cu scopul de a proteja mediul înconjurător. Tehnologiile de cultivare trebuie să restabilească şi apoi să menţină stabilitatea ecologică a exploataţiei agricole şi a mediului înconjurător. Fertilitatea solului este menţinută şi îmbunătăţită printr-un sistem de măsuri care favorizează activitatea biologică maximă în sol, precum şi conservarea resurselor solului. Controlul buruienilor, bolilor şi dăunătorilor se realizează prin metode de control integrate, precum şi prin lucrările solului, rotaţia culturii, împrăştierea insectelor utile pentru a crea un echilibru între prădători şi insectele dăunătoare, promovând diversitatea biologică.

Într-un sistem de agricultură ecologică, animalele beneficiază de condiţii de creştere şi de o densitate a animalelor conforme cu necesităţile lor comportamentale, precum şi furaje ecologice şi metode de creştere care reduc nivelul de stres, favorizează o mai bună stare de sănătate a animalelor şi previn îmbolnăvirile.

Principalul obiectiv al agriculturii ecologice este de a obţine produse agricole sănătoase şi sigure pentru consumatori, având în vedere şi protecţia mediului. Menţiunea de “Produs ecologic” garantează că acel produs este rezultatul unui mod de producţie care exclude utilizarea produselor chimice de sinteză şi protejează mediul înconjurător. Pentru a putea fi comercializate, toate produsele agriculturii ecologice trebuie să fie controlate şi să obţină certificarea din partea unui organism autorizat în acest sens. (Toncea I.-Ghid practic de agricultură ecologică)

Obiectivele agriculturii ecologice ar putea fi astfel sintetizate:

• să evite toate formele de poluare, atât la nivelul produselor cât şi la nivelul mediului;
• să menţină fertilitatea naturală a solurilor, prin aceasta putându-se asigura de o manieră durabilă securitatea alimentară a planetei;
• să permită agricultorilor un nivel de viaţă decent;
• să producă, în cantităţi suficiente şi la un nivel calitativ corespunzător, alimente-produse de care depinde, într-o mare măsură sănătatea consumatorilor.

Agricultura ecologică nu este un tip de agricultură „simplistă” ci dimpotrivă, ea se bazează pe respectarea unor reguli şi principii de producţie stricte şi riguroase în conformitate cu ghidurile, standardele şi caietele de sarcini naţionale şi internaţionale, care îi conferă unitate în desfăşurare.

Pentru a fi recunoscute ca produse ecologice destinate comercializării, produsele trebuie să facă referiri explicite la modul de producţie ecologică, să fie etichetate corespunzător şi să se supună controlului unui organism de inspecţie şi certificare național sau internațional, în scopul obţinerii certificatului de control.