Cum să înfiinţăm o gospodărie fermieră ce va activa pe principiile agriculturii ecologice

Andrei GUMOVSCHI, doctor-conferenţiar universitar 

Agricultura ecologică este un model de alternativă a agriculturii moderne, intensive şi o parte componentă a agriculturii durabile. Anume acest model respectă “legile naturii”, “legile vieţii”. Scopul principal al agriculturii ecologice consistă în obţinerea produselor agroalimentare, care să nu dăuneze sănătăţii omului şi mediului înconjurător.

Tendinţa de ecologizare a agriculturii europene şi restricţiile ecologice privind comerţul internaţional cu produse agricole schim­bă, cu siguranţă, situaţia agriculturii din ţara noastră. în Moldova există mulţi buni gospodari care doresc să crească în condiţii de casă produse naturale, sănătoase de calitate atât pentru familiile lor, cât şi pentru comercilizare. Astfel, au şi apărut primii proprietari şi manageri ai expioataţiilor agricole, care practică agricultura ecologică, precum şi mulţi doritori de a urma exemplul celor care intenţionează să revină la legile fireşti ale naturii.

în articolul de faţă vom încerca să le prezentăm ceîor interesaţi de problema înfiinţării unei exploataţii agricole (ferme) proprii pe principii ecologice o succintă informaţie despre metodologia proie­ctării acesteia, destu! de complicată de a o realiza din cauza diver­sităţii condiţiilor naturale şi a situaţiei economico-sociale precare din agricultură.

Pentru acumularea unei oarecare experienţe în acest domeniu, vâ recomandăm să începeţi procesul de creare a fermei ecologice cu organizarea terenului din jurul casei, în care locuiţi. De regulă, lotul din jurul casei e folosit de proprietari pentru creşterea legumelor, fructelor, a florilor, dar şi pentru întreţinerea animalelor domestice, a păsărilor, prelucrarea produselor de origine vegetală şi animalieră; depozitarea produselor agricole şi a gunoiului de grajd, a compostului etc.

Lucrările trebuie să înceapă cu modelarea şi nivelarea terenului, protejarea lui prin garduri vii cu vitalitate mare şi compoziţie diversă. Împărţîrea terenului în mai multe parcele, amplasarea corectă a grajdurilor, spaţiilor de depozitare şi prelucrare a produselor agricole, precum şi a plantaţiilor multianuale (pomi, arbuşti fructiferi şi viţă de vie). O mare importanţă are organizarea rotaţiei lungi şi variate, mai ales, pentru culturile legumicole şi plantele furajere; depozitarea dejecţiilor, animaliere solide şi a deşeurilor menajere; fertilizarea cu compost, gunoi de grajd, îngrăşământ verde, preparate bacteriene şi biodinamice şi cu cenuşă, roci fosfatice şi calcaroase, folosirea zamei bordolezei; efectuarea lucrărilor solului şi a celor de îngrijire cît mai la suprafaţă, fără întoarcerea brazdei, când solul permite acest lucru şi plantele o cer.

În urma majorării numărului de animale în gospodăriile ţărăneşti şi a sporirii volumului dejecţiilor solide şi lichide în mediul rural, dar şi în cel urban, ia proporţii un fenomen periculos – creşterea concentraţiilor oxizilor de azot în apa din fântâni.

Pentru a preveni şi a combate acest fenomen, se recomahdă amplasarea grajdurilor şi a WC-urilor cît mas departe de surcele de apă potabilă şi colectarea dejecţiilor lichide în bazine
impermeabile.

Înainte de începerea procesului de transformare ecologiciă a gospodăriilor (fermelor) tradiţionale este necesar să luăm probe de sol (din striatul arabil) şi de apă din gospodărie, pentru a determina dacă aceste două surse vitale nu-s poluate. întrucât procesul de organizare şi de formare a unei ferme ecologice durează cel puţin 3-4 ani, fiind necesară barem o rotaţie a asolamentuluî, iar „afacerea” trebuie să se înceapă cu stabilirea profilului fermei.

În funcţie de raportul vegetal /animal, de specia de plante culti­vate sau de animale şi păsări domestice, precum şi de posibilităţile de prelucrare a producţie agricole există mai multe tipuri de ferme ecologice:

• gospodării (ferme) vegetale, în care produsele comercializate sînt materii prime de natură vegetală; ferme cu culturi de câmp, legume, plantaţii multianuale, plante medicinale, fiori şi chiar plantaţii dendrologice;
• gospodării (ferme) de creştere a animalelor, în care producţia-marfă este de origine animală: ferme de bovine, ovine, caprine, avicole, piscicole etc. în concept agroecologic, o fermă zootehnică cuprinde populaţia de animale, construcţiile zootehnice şi suprafeţe de teren necesare pentru producerea furajelor;
• gospodării (ferme) agroindustriale: ferme vegetale sau de creştere a animalelor + sectoarele industriale de semiprelucrare sau prelucrare a produselor agricole;
• gospodării (ferme) mixte (vegetale-zootehnice) care ar putea fi cele mai răspâ

La etapa următoare se stabilesc structurile vegetale în funcţie de condiţiile de climă şi de sol. Se precizează rotaţia culturilor în asolament, fiind necesare – neapărat – leguminoasele pentru boabe (mazărea, fasolea, soia etc,), fixatoare de azot (cel puţin 20% din suprafaţa fermei), precum şi culturile ce formează micorize şi îngrăşăminte verzi.

O mare importanţă are stabilirea dimensiunilor sectorului zootehnic şi ale celui industrial. Ţinându-se cont de suprafaţa fermei, se calculează efectivul optim de animale sau păsări, respectiv mărimea sectorului industriei prelucrătoare, în funcţie de cantitatea de materie primă.

Pentru viitoarea fermă ecologică, de asemenea, contează mult proiectarea şi plantarea perdelelor agroforestiere şi a gardurilor vii pentru protejarea solului, culturilor şi a animalelor, păsărilor împotriva vânturilor şi a insolaţiei, adică pentru crearea unei microclime favorabile.

Penultima parte a proiectului fermei ecologice conţine un set de măsuri tehnologice de refacere şi de conservare a însuşirilor solului şi descrierea acţiunilor ce ţin de protecţia şi îngrijirea plantelor cultivate, animalelor şi păsărilor domestice. Această parte a proiectului se realizează prin înlocuirea treptată a produselor chimice, a mijloacelor şi metodelor tradiţionale de lucrare a solului şi de îngrijire a animalelor cu tehnologii fizice, mecanice, biologice, care constau în utilizarea gunoiului de grajd, a compostului, a preparatelor biodinamice şi bacteriene; folosirea soiurilor şi hibrizilor de plante (nici într-un caz folosirea plantelor modificate genetic) şi rase de animale rezistente la boli şi dăunători, reducerea volumului de lucrări mecanice etc.

Partea finală a proiectul reflectă aspectele privind certificarea şi comercializarea producţiei şi estimarea eventualului profit.

DIN MATERIALELE GHIDULUI  PENTRU FERMIERII  CARE VOR APLICA  AGRICULTURA ECOLOGICĂ

La înfiinţarea fermelor mici şi mijlocii de animale trebuie ţinut seama de următoarele resurse materiale şi umane:

• suprafaţa necesară construcţiilor zootehnice şi sanitar-veterinare să fie calculată şi amplasată conform legislaţiei în vigoare;
• se cere luată în calcul şi suprafaţa furajeră sub raportul energiei nutritive oferite de furajele cultivate pe aceasta;
• familia sau personalul ce deserveşte patrimoniul zootehnic să fie promovat în această activitate cu condiţia îndeplinirii anumitor condiţii legate de vârstă, vigurozitate, nivel de cultură şi calificare în domeniul agro-zoo-veterinar;
• utilajele agricole şi instalaţiile zootehnice ale fermei se procură de la firme specializate, care vor fi folosite numai după instruirea corespunzătoare a lucrătorilor în zootehnie;
• capitalul financiar este bine să-l deţină proprietarul şi nu să apeleze la credite cu dobânzi mari deoarece se pune problema rambursării lui. Pentru oferta de credite, dacă o acceptăm, trebuie în prealabil să se apeleze la efectuarea unui studiu de fezabilitate şi prognoză economică;
• procurarea materialului de reproducţie (viţele, juninci, bivoliţe primipare) să se facă din zone bine studiate din punct de vedere zootehnic, sanitar-veterinar şi al materialului biologic privind materialul seminal pentru I.A. sau embrionii congelaţi;
• integrarea pe verticală a fermei de bubaline să se facă în sensul ca laptele să fie procesat, industrializat tradiţional în fermă, valorificându-se toate produsele lactate, precum şi un punct de tăiere şi de preparare a mezelurilor prin asociere cu alţi crescători de bivoli (vite) eco din zonă;
• microfermele de bubaline(vite) după caz, trebuie să dispună de posibilităţi de utilizare a energiei solare, eoline, geotermice;
• viitorul efectiv matcă, pretabil la mulsul mecanic, să se facă în două etape de producţie, în care relaţia om-animal să fie de natura blândeţii, a cunoaşterii reciproce, a abordării voluntare, ca toate bivoliţele(vitele) să accepte musul mecanic pe conductă şi rar în mulsul la bidon;
• în prealabil se iau unele autorizaţii de funcţionare de la serviciile de mediu, cadastru, sanitar-veterinar, sanepid, secţia financiară, protecţia muncii şi aprobările necesare legate de PSI (pompieri) etc.

Trebuie să mai ştim cum organizăm o fermă zootehnică eco

Cerinţe privind amplasarea

Realizarea unei ferme impune respectarea unor condiţii vizând alegerea terenului pentru amplasarea construcţiilor.

Orientarea şi organizarea adăposturilor

Adăposturile trebuie orientate ca amplasare în raport de condiţiile locale de climă şi de posibilităţile naturale de protecţie oferite de relief sau de existenţa unor perdele sau păduri. La orientarea adăposturilor se urmăreşte:

• asigurarea factorilor de microclimat;
• iluminarea naturală a adăposturilor;
• evitarea efectelor vânturilor dominante în timpul iernii.

Exploatarea intensivă impune existenţa unor adăposturi atât pentru protejarea de vânturi şi ploi, cât şi pentru asigurarea posibilităţilor de furajare şi adăpare.
Adăposturile pentru vite trebuie să fie spaţioase – asigurând suprafaţa necesară de min 8 mp/cap; călduroase – temperatura optimă fiind de 10-15°C, lipsite de curenţi, cu ventilaţie corespunzătoare şi cu un coeficient de luminozitate de 1:20. Ferestrele vor fi amplasate la 1,70 m de la podea.

Pentru menţinerea căldurii în timpul iernii, se recomandă adăposturile cu pod. În interiorul adăposturilor se fixează, pe lângă pereţi, jgheaburi din scândură, metal sau beton, cu înălţimea de 40 cm prevăzute cu grătare care să permită administrarea concentratelor.

În adăposturi, vtele stau libere sau în boxe de 1-2  capete, pentru a se evita accidentarea şi a se supraveghea furajarea şi comportamentul.

Locul de muls în timpul iernii se amenajează într-o încăpere specială, tot în interiorul adăpostului, în apropierea acestuia fiind şi camera de păstrare a produselor (lapte, brânză) şi a inventarului de muls.

Pentru aşternut se recomandă paiele de cereale sau vrejurile de leguminoase. De asemenea, trebuie să se acorde atenţia cuvenită îngrijirii corporale prin ţesălare şi periere, tăierea unghiilor şi efectuarea vaccinărilor specifice.

Utilităţi

Organizarea fermei necesită spaţii sau construcţii anexe pentru diferite utilităţi. Astfel, spaţiul pentru lăptărie şi magazie se amenajează la vite adăposturilor pentru vitele mame. Totodată, platforma de gunoi se organizează la o distanţă minimă de 40 m de adăpost, izolată de locuinţe şi drumuri de acces pentru prevenirea polării mediului şi a apei.

Principalele cerinţe în alegerea terenului sunt:

• amplasarea fermei la 500 m de ultima casă, la periferia localităţilor;
• suprafaţa să fie suficient de mare pentru a putea asigura amplasarea adăposturilor şi construcţiilor anexe;
• relieful să fie plan, uscat, cu o pantă de 2,5%, pentru a permite scurgerea apelor din precipitaţii;
• amplasarea construcţiilor să se realizeze pe suprafeţe  ferite de inundaţii, cu sol rezistent şi cu apă freatică la o adâncime minimă de 1,5-2 m;
• expunerea terenului să fie spre sud sau sud-vest, opus direcţiei vânturilor dominante;
• asigurarea sursei  de apă pentru adăparea animalelor şi activitatea fermei;
• existenţa posibilităţilor de racordare la reţeaua electrică şi de acces la căile de comunicaţie;
• înlăturarea situaţiilor de poluare a mediului şi posibilitatea aplicării unor măsuri sanitar-veterinare.