Informaţie de pe teren
Gheorghe MOGÎLDEA, şef, IE Leova
În contextul îndeplinirii prevederilor Legii R. Moldova nr. 439 din 27.04.1995 cu privire la Regnul Animal şi a Hotărîrii de Guvern nr. 650 din 14 august, 2015 „Cu privire la efectuarea vînătorii în sezonul de vînătoare 2015-2016” şi Ordinului IES nr. 82 din 19 august, 2015 „Cu privire la deschiderea sezonului de vînătoare 2015-2016, Inspecţia Ecologică Leova a examinat o informaţie telefonică parvenită la 14.03.2016, în jurul orei 1500 cu ieşirea imediată la faţa locului privind efectuarea a unor împuşcături necunoscute din armă de foc în hotarele administrative ale localităţilor s. Sărata Răzeşi, rl Leova la hotar cu s. Mingir, rl Hînceşti .
În drum spre locul dat s-a stabilit, că în teritoriul s. Mingir, rl Hînceşti la hotar cu s. Tomai, rl Leova într-o carieră neautorizată, recent deschisă, pe o suprafaţă totală de circa 0,02 ha au fost depistate 4 persoane care extrăgeau manual substanţe minerale utile solide (nisip) avînd încărcat în remorca tractorului de model ”MTZ-82”, nr. de îmatriculare LP-B 006 aproximativ 2,0 m3 de nisip unde s-au dovedit a fi cet. R. M., domiciliat în s.Voinescu, rl Hînceşti care în comun cu alte 3 persoane identificate din aceiaşi localitate: cet.C. C., cet. R. M. şi cet. D. V. extrăgeau ilegal substanţe minerale utile solide. Pe cazurile date au fost întocmite 4 procese -verbale cu privire la contravenţie în baza art. 119 al.1, Cod Contravenţional al RM cu remiterea lor spre examinare organelor pentru control geologic şi supraveghere minieră după competenţă conform prevederilor stipulate la art. 405, al.21, Cod Contravenţional al RM .
Ulterior, lîngă zona inundabilă cu vegetaţie de baltă a rîuleţului Lăpuşniţa ce îşi revarsă apele în r. Prut a fost observat un automobil de model ”Mazda”, în salonul căruia au fost depistate 2 arme de foc cu ţeavă lisă la care imediat a fost anunţat şeful Inspectoratului de Poliţie Leova, care operativ au venit la faţa locului. Automobilul a fost reţinut pînă la stabilirea identităţii proprietarilor şi deciderea responsabilităţii contravenienţilor în conformitate cu legislaţia, astfel în urma percheziţiei efectuate s-a depistat în bagajul automobilului menţionat urme de sînge, iar armele depistate au fost ridicate de către colaboratorii IP Leova, fiind ilegale, una din ele fiind fără numărul de înregistrare . Imediat s-a regăsit proprietarul automobilului şi a armelor depistate, care s-au dovedit a fi cet. C. C., şi cet. R. M., ambii domiciliaţi în s. Voinescu, rl Hînceşti. Aceştea, fără permis port armă şi fără documente de drept la vînătoare şi-au recunoscut vina declarînd că au împuşcat o raţă sălbatică care a fost de neregăsit.
Ca urmare a încălcării modului şi regulilor de vînătoare stabilite de Legea Regnului Animal nr. 439 din 27.04.1995 şi a altor acte normative pe cazurile date au fost întocmite ambelor persoane procese-verbale cu privire la contravenţie în baza art. 128 al.2, Cod Contravenţional al RM fiind sancţionaţi sub formă de amendă în mărime de a cîte 100 u.c. fiecare cu înaintarea pagubei cauzate fondului cinegetic în sumă de 500, 00 lei conform taxei de încasare pentru pagubele cauzate prin vînare la Anexa nr. 6 la Legea Regnului Animal.