Eficienţa acţiunilor de mediu şi a raidurilor în r. Cantemir
Iurie LEU,
Şeful Inspecţie Ecologice Cantemir
Dacă în multe primării ale raionului Cantemir s-au organizat acţiuni de plantare în cadrul Zilei Naţionale de Înverzire a Plaiului “Un arbore pentru dăinuirea noastră”, unde sociatatea civilă a participat activ şi sunt rezultate prin crearea unor scuaruri, cum ar fi în primăria Porumbeşti, Vişniovca, atunci pe teritoriul altor primării se taie ilicit arbori ca în codru mare.
În urma raidurilor efectuate în lunile de toamnă au fost constatate 16 cazuri de încălcare a legislaţiei ecologice şi anume, tăierile ilicite în 14 cazuri, cît şi încălcarea modului de folosire a fondului de exploatare – 2 cazuri.
În rezultatul contravenţiilor date s-a cauzat prejudiciu mediului în mărime de 8 758 lei înaintat şi achitat, de asemenea s-au aplicat amenzi în mărime de 12 000 lei.
Cele mai mari încălcări au fost înfăptuite de către Butnarul Nicolae, loc. al s. Tigheci, care a defrişat 13 arbori de specia frasin din fîşia forestieră a prim. Pleşeni în privinţa căruia a fost întocmit proces-verbal, art. 122, alin. (1), fiind aplicată amenda în mărime de 40 u.c şi prejudiciul de 4111,20, care au fost achitate integral.
Un alt caz este vătămarea a 14 arbori de specia nuc fără încetatrea creşteri din fîşia forestieră a prim. Şamalia de către cet . Panainte Dumitru, fiindu-i întocmit un proces- verbal, aplicîndui-se amenda în mărime de 1 000 lei şi prejudiciul de 604,80 lei.
O altă contravenţie a fost comisă de către Paiu Vasile, loc. al s. Borogani, r. Leova, care a tăiat ilicit 11 arbori de specia salcîm din fondul forestier al prim. Cîrpeşti cauzînd un prejudiciu de 709 lei şi fiind sancţionat cu amendă în mărime de 1 000 lei.
De asemenea s-a conlucrat cu IP Cantemir şi administraţia publică locală la contracararea cazurilor privind tăierile ilicite.