Rezultatele raidurilor de contracarare a braconajului în zilele
07-08.11.2015.
Anatolie Motruc,
Şeful IE Sîngerei
În perioada 07-08.11.2015 au fost întocmite 2 acte de control şi 9 procese-verbale pentru încălcarea prevederilor actelor normative privind folosirea şi protecţia fondului cinegetic conform art.128, alin.2 din Codul Contravenţional cu ridicarea de la făptaşi a 11 arme de vînătoare. Armele au fost transmise pentru păstrare la Inspectoratul de Poliţie Sîngerei. Inspectorii Inspecţiei Ecologice Sîngerei Motruc Anatolie, şef inspecţie şi Bologan Victor, inspector principal în ziua de duminică (08.11.2015), în jurul orei 1000, pe terenul fondului forestier din extravilanul s.Chişcăreni, r-nul Sîngerei au depistat o echipă de vînători în număr de 11 persoane.
Aceştea se aflau la vînătoare ilegală (braconaj) cu armele de vînătoare cu ţeavă lisă, încărcate, gata de aplicare în trupul de pădure „Picior” din extravilanul s.Chişcăreni, parcela nr.29, cantonul nr.3, fără autorizaţie specială, în loc interzis şi în lipsa reprezentantului Serviciului Silvic de Stat.
În urma examinării cazului dat la faţa locului, aproximativ la ora 1030, la marginea pădurii am depistat în portbagajul maşinei Volkswagen Transporter un căprior (mascul) şi o căprioară (femelă) ucise.
La locul cu pricina a fost chemată grupa operativă a Inspectoratului de Poliţie Sîngerei.
Pe numele a 9 persoane au fost întocmite procese-verbale cu privire la contravenţie în baza art.128, alin.2 din Codul Contravenţional cu aplicarea amenzii de 2 000 lei, total în sumă de 18 000 lei, iar două persoane au fost suspectate de comiterea infracţiunii conform art. 233 din Codul Penal al R.Moldova.
Persoanele vinovate de comiterea contravenţiilor în baza art.128, alin.2 din Codul contravenţional au achitat binevol amenzile în 72 ore, iar cele suspectate de comiterea infracţiunii conform art.233 din Codul Penal al RM şi-au recunoscut vina şi în baza Anexei nr.6 la Legea Regnului Animal au achitat taxa pentru paguba cauzată prin vînarea unui caprior (mascul) şi a unei căprioare (femelă) în mărime de 5 000 lei fiecare.