ROLUL CONTROLULUI ECOLOGIC DE STAT ÎN ASIGURAREA PROTECȚIEI MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR.
“Inspectoratul Ecologic de Stat este instituția publică care asigură eficiența programelor și planurilor de mediu pe teren”.
Șeful Inspectoratului Ecologic de Stat
Odată cu semnarea Acordului de Asociere la UE politicile de mediu vor fi axate tot mai mult pe finalitate și implementare respectînd standardele europene. Pentru aceasta avem nevoie de un control ecologic de stat flexibil, care să răspundă situației social-economice, dar și normelor europene.
Astăzi sarcina în cauză, revine integral Inspectoratului Ecologic de Stat, care activează pe teren în baza Agențiilor și Inspecțiilor Ecologice, iar la centru a Direcțiilor și Secțiilor specializate. Asistența analitico-ecologică necesară subdiviziunilor teritoriale pentru argumentarea deciziilor o acordă Centrele de Investigații Ecologice: Chișinău, Bălți, Cahul.
Competențele IES cuprind domeniile protecției aerului, apei, solului și asigurării utilizării raționale a resurselor minerale și biologice. Conform Regulamentului în vigoare responsabilitățile principale ale IES țin de: Expertiza ecologică de Stat a obiectelor și activităților economice preconizate; Autorizarea emisiilor în atmosferă, folosirii apei, deversării apei reziduale, gestionării deșeurilor și tăierilor de arbori; Controlul respectării prevederilor legislației cu privire la protecția mediului.
Aceste responsabilități se regăsesc ca soluții, atît în domeniul realizării politicilor de mediu, cît și în domeniul exercitării controlului ecologic. Este cunoscut, că IES asigură efectiv acumularea mijloacelor financiare în fondurile ecologice de susținere și promovare a programelor naționale în domeniul protecției mediului. Pentru conformitate, din contul amenzilor aplicate pentru încălcarea legislației de mediu au fost acumulate mijloace în sumă de 4 044 262 lei, iar de la repararea prejudiciului cauzat mediului – 1 030 933 lei. Subdiviziunile teritoriale ale IES au asigurat achitarea plăților pentru poluarea mediului înconjurător de către agenții economici poluatori sau utilizatori de resurse naturale în sumă de – 9 031 386 lei. Evident, aspectul financiar este un criteriu necesar de evaluare și apreciere a eficienței activității IES, așa cum în baza lui se pot planifica real Programe și Planuri de acțiuni ecologice în teritoriu.
Aceste mijloace în cea mai mare parte sunt direcționate spre activități practice cu efect ecologic nemijlocit, cum ar fi: Acțiunea „Rîu curat de la sat la sat”, care a avut o susținere largă din partea comunităților și societății civile; Acțiunea „Un arbore pentru dăinuirea noastră”, devenită tradiție la nivel de țară; Săptămîna Mobilității Europene cu genericul „Aer curat pentru toți”; Bilunarul de primăvară de salubrizare a localităților. Atît suportul financiar, cît și acțiunile nominalizate mai sus sunt realizări ale Inspectoratului importante, dar care nici într-un caz nu umbresc munca de rutină, zi de zi, – inspectarea și controlul ecologic. Această activitate, cea mai amplă și de bază, revine aproape în totalitate subdiviziunilor teritoriale, verigi ale sistemului protecției mediului, menite să transforme programele și planurile de mediu în acțiuni practice. Inspectarea și controlul ecologic au un caracter constant, fiind realizate pe toate sectoarele de activitate. În a.2014 au fost inspectate 8797 de întreprinderi și obiective, urmare la ce, au fost întocmite 16018 acte de control, 10 783 procese-verbale și au fost sancționați 10 406 contravenienți, supuși amenzilor și despăgubirilor prejudiciului cauzat. De rînd cu acestea, au fost efectuate 1 604 raiduri antibraconaj și antităieri ilicite, în urma cărora au fost încheiate 584 procese-verbale și ridicate 69 arme de vînătoare. În domeniul minier, pentru abateri de la legislație au fost întocmite 109 acte de control și 49 procese-verbale. Orientarea tot mai hotărîtă și menținerea economiei naționale pe calea dezvoltării durabile a cerut ca IES să pună în capul atribuțiilor expertizarea ecologică a activităților preconizate. Astfel, IES a examinat și avizat circa 783 proiecte de execuție. Această cifră impunătoare vorbește despre ecologizarea continuă a economiei naționale prin apariția de noi obiective conformate cerințelor de mediu. Menținerea acestor obiective în regim ecologic și utilizarea rațională a resurselor naturale se realizează printr-un proces continuu de autorizări și reglementări specifice componentelor de mediu afectate. Acest domeniu solicită din partea inspectorilor IES o cunoaștere profundă a tehnologiilor, dar și a cadrului legislativ-normativ, așa cum, tocmai aici se produc conflictele de interese.
La compartimentul autorizări și reglementări au fost examinate și acordate 681 inventare de emisii de poluanți în atmosferă. În fondul forestier de stat și cel gestionat de primării au fost eliberate 1742 autorizații de tăieri și altele. Pe lîngă activitățile de fond, Inspectoratului, ca gestionar direct al informațiilor de mediu și cunoscător al situației ecologice contravenționale pe teren, îi revine un rol activ în educația ecologică a societății și atragerea de segmente sociale tot mai largi în acțiuni ecologice cu caracter de masă. Inspectorii IES au organizat și au participat la seminare, întruniri pe teme ecologice, au fost prezenți la sute de ore ecologice în școli, licee și colective de muncă. Starea ecologică și protecția mediului înconjurător au fost reflectate pe paginile publicațiilor locale și naționale, în mai mult de 160 emisiuni radio și TV. Toate aceste activități, în final, duc la ridicarea nivelului de cultură ecologică a populației și abținerea de la contravenții de mediu. Necătînd la volumul considerabil și caracterul intensiv al activității, respectarea prevederilor legislației de mediu nu suportă goluri și solicită în continuare eforturi susținute instituțional, profesional și material pentru a le depăși. Îmbunătățirea continuă a eficienței și calității activității IES presupune un șir de măsuri de realizat pe interior, cum ar fi:
- Încheierea în continuare de acorduri de colaborare cu instituții și autorități cu competențe directe sau aferente de mediu pentru a da procesului de ecologizare un caracter intrasectorial, plenar și uniform;
- Consolidarea capacităților de inspectare și control prin fortificarea bazei logistice a IES, instruirea și perfecționarea cadrelor în regim continuu și altele.
Pe exterior, consolidarea controlului ecologic presupune măsuri care pot fi realizate doar în urma reformării Inspectoratului, cum ar fi: Toate tipurile de control în domeniul protecției și utilizării resurselor naturale (controlul în domeniul minier, controlul în domeniul piscicol, controlul ecologic în punctele vamale) este oportun, pentru un management corect, de atribuit unei singure instituții, cum este Inspectoratul Ecologic de Stat; Realizarea reformei instituționale în domeniul mediului prin reformarea și a Inspectoratului Ecologic de Stat: delimitarea competențelor de expertiză ecologică și autorizări de mediu de activitățile de control și inspectare ecologică prin crearea Agenției de Mediu și a Gărzii Naționale de Mediu; Asigurarea Centrelor Investigații Ecologice ale Inspectoratului Ecologic de Stat cu laboratoare ecologice mobile pentru stabilirea gradului de poluare a mediului în regim operativ; Integrarea Inspectoratului Ecologic de Stat în șirul instituțiilor care desfășoară activitate în condiții de risc pentru sănătate și viață conform Hotărîrii Guvernului nr.331 din 25.05.2012 privind salarizarea funcționarilor publici.
Reieșind din statutul Inspectoratului de instituție publică responsabilă de protecția mediului înconjurător vom stărui și în continuare să ne creăm o imagine pozitivă, omniprezentă, necesară și de credibilitate administrativă în societate. IES, prin personalul său, este abilitat să se manifeste ca instituție de stat responsabilă de protecția mediului înconjurător, lucru de care se conduce întreg efectivul inspectoral.