Pescuitul ilicit este tot braconaj.
Vitalie CURARARI,
Şeful Inspectoratului
Pescuitul ilicit este braconaj oricînd şi este dăunător biodiversităţii acvatice, iar în perioada de prohibiţie este dăunător înzecit. Pescuitul în această perioadă, declarată de prohibiţie şi care durează de la 1 aprilie şi pînă la sfîrşitul lunii iunie, afectează puternic procesul de depunere a icrelor şi, în fond, de înmulţire a peştilor.
Perioada de prohibiţie este stabilită prin Ordinul Ministerului Mediului Nr. 27 din 26 martie, 2015. Inspectoratul Ecologic de Stat se îngrijeşte ca acesta să fie respectat întocmai şi întreprinde constant măsuri de inspectare şi control ecologic, constituind grupuri operative. Pentru eficientizarea protecţiei fondului piscicol, în această perioadă înteţesc raidurile în bazinele acvatice, atît de la centru, cît şi cu participarea subdiviziunilor teritoriale ale IES.
Un efect aparte de abţinere de la contravenţiile ecologice de acest tip îl are sensibilizarea şi informarea populaţiei din zonele respective cu nominalizarea cazurilor concrete şi făptaşilor.
În acest scop voi aduce în atenţie rezultatele raidului din 28-30 aprilie, 2015, efectuat de grupul operativ al IES în raionul Ştefan-Vodă pe sectorul Cioburciu-Olăneşti a fluviului Nistru.
Astfel, au fost depistate următoarele încălcări:
La Nistru, în preajma satului Cioburciu a fost depistat cetăţeanul Gorun Mihail care efectua pescuitul ilicit cu 4 plase, În temeiul prevederilor art. 114 CC al Republicii Moldova a fost întocmit un proces-verbal cu aplicarea amenzii în mărime de 200,0 lei.
La Nistru, tot în preajma satului Cioburciu a fost depistat cetăţeanul Fedunov Nicolai care efectua pescuitul ilicit cu o plasă. În temeiul prevederilor art. 114 CC al Republicii Moldova a fost întocmit un proces-verbal cu aplicarea amenzii în mărime de 200,0 lei. Prejudiciul cauzat mediului este de 2000,0 lei.
La Nistru, în preajma satului Cioburciu a fost depistat cetăţeanul Aftenev Alexandru care efectua pescuitul ilicit cu o plasă. În temeiul prevederilor art. 114 CC al Republicii Moldova a fost întocmit un proces-verbal cu aplicarea amenzii în mărime de 200,0 lei. Prejudiciul cauzat mediului este de 600,0 lei.
La Nistru, în preajma satului Olăneşti, a fost depistat cetăţeanul Niţelea Ilie, care efectua pescuitul ilicit cu o plasă. În temeiul prevederilor art. 114 CC al Republicii Moldova a fost întocmit un proces-verbal cu aplicarea amenzii în mărime de 200,0 lei. Prejudiciul cauzat mediului este de 700,0 lei.
Plasele au fost ridicate prin act pentru a fi predate la păstrare Serviciului Piscicol conform legislaţiei în vigoare.
În acelaşi timp, dacă am fi fost prezenţi şi pe alte sectoare, enumerarea cazurilor cu ,,La Nistru …..” ar fi putut urma.
Fac apel şi pe acestă cale împătimiţilor de pescuit să se abţină de la aceste fărădelegi. Inspectoratul Ecologic de Stat este cu ochii pe voi.