Cocostîrcul, vestitorul primăverii, în fiecare an străbate mii de kilometri pentru a ajunge la vechiul său cuib, aşezat in apropierea bălților, pe coşurile caselor, pe stîlpii de telegraf sau în sălciile bătrîne şi uscate.

Prin secarea bălților, prin distrugerea cuiburilor lor, numărul acestor paşnice păsări este mereu in scădere, deşi cocostîrcul este folositor omului hrănindu-se cu insecte, broaşte, viermi, şerpi. Sînt păsări ataşate omului, de unde şi zicala că barza aduce noroc în casa lîngă care a cuibărit.

Iată o întîmplare cu două berze care din cauza unor aripi frînte, nu au putut creşte prin asemenii lor, fiind nevoiţi sa ierneze printre păsările din curtea omului.

O femeie, pe nume Maria Briceag din s.Hănăsenii Noi intr-o zi de toamnă a observat lîngă drum doi pui neputincioşi de cocostîrc, specia a cunoscut-o deodată ca este fiică de pădurar. S-a uitat prin preajmă şi nevăzînd nici un cuib, i-a luat în braţe, i-a încălzit la piept şi i-a adus acasă.

Doamna Maria a dus berzele în casă, a pansat aripile rupte cu duioşie de soarta lor, cu milă şi cu pricepere, nu numai că obloji rănile berzelor, dar şi le îngriji pînă cînd păsările se vindecaseră de tot.

Aici, berzele s-au obişnuit cu orătăniile din curte, ba chiar şi cu căţelul gălăgios. Le-a dat nume: Musi si Pusi, care se plimbau liber prin grădină.

Îi hrănea cu de toate: ba o coajă de păine, ba o bucăţică de carne, desertul “rîmele” le găseau singure. Cînd o vedeau pe doamna Maria ce-i pansase, săltau de bucurie, bătînd din aripi, sărind şi țopăind pe picioarele cele roşcate.

Doamna Maria le dădea de mîncare, alintîndu-i de fiecare dată: ”Sărăcuţii de voi, aţi crescut fără alinarea şi măgulelile mamei”. Aşa a trecut iarna cea geroasă, Musi si Pusi au crescut, făcîndu-se nişte bravi cocostîrci de o mare frumuseţe. Prin luna mai a văzut ca ei deja doresc să zboare pe la semenii lor dar nu aveau destulă experienţă, le-a stat milă de ei şi măcar că ştia că o sa-i fie dor de ei, a hotărît să apeleze la serviciile abilitate pentru a-i încadra într-un mediu mai favorabil pentru ei. A sunat la Inspecţia Ecologică Leova, s-a consultat si s-a convenit de a-i deplasa la Grădina Zoologică din Chişinau.

Nu aveau ei practica de-a opune rezistenta răpitorilor din natură, aveau nevoie de prieteni dar şi de grija omului în care aveau încredere.

Iată o filă din  istoria demnă a doamnei Maria Briceag din s. Hanasenii Noi.

Viorica Smocinschi

Inspecţia Ecologică Leova