Echipa de intervenţie a Direcţiei Inspectare Floră şi Faună a Inspectoratului Ecologic de Stat în componenţa: şef, Direcţie – Daniel Zugravu, inspectorii superiori ai Direcţiei – Vladimir Rusu şi Alexandru Jaman în urma efectuării unui control, în data de 13 martie, 2013 pe tererurile de vînătoare din raionul Teleneşti, în preajma bazinului acvatic al satului Tîrşiţei a depistat un caz de braconaj. Astfel un grup de vînători, membri ai SVPM (trei persoane) în termeni interzişi efectuau vînătoarea ilicită la penate de baltă.
Pe cazul dat fiecăruia din participanţi i-a fost întocmit proces-verbal de contravenţie în baza art.128, alin (2) CC pentru încălcarea prevederilor actelor normative privind folosirea şi protecţia fondului cinegetic cu circumstanţe agravate, aplicîndu-le amenzi de cîte 2000 lei.
În conformitate cu art. 28, p. “g” al Legii privind protecţia mediului înconjurător nr. 1515, din 16.06.1993 au fost rîdicate trei arme de vînătoare a persoanelor culpabile de braconaj şi predate la păstrare organelor MAI, carnetele de vînărori au fost transmise SVPM pentru aprecierea faptei membrilor acesteia.
Vladimir Rusu, inspector
superior a DIFF al IES