La 06.02.2013, chiar de dimineață, în jurul orei 830, inspectorii de mediu ai Inspecției Ecologice Cantemir împreună cu specialiștii Ocolului Silvic Baimaclia din cadrul Întreprinderii Silvice de Stat „Silva-Sud” – Cahul și colaboratorii Comisariatelor de Poliție Cantemir și Cahul au depistat o vînătoare ilicită în preajma satului Flocoasa. Făptașii acesteia erau – Lambantu Constantin, Iuncu Dumitru și Antemir Dumitru care au reușit să vîneze pînă la momentul depistării două căprioare. Vînătoarea efectuată de aceștia a fost ilicită, așa cum s-a produs în termeni interziși și la specii interzise.
Prejudiciul cauzat mediului constituie 10 000 lei. Drept mijloc de transport aceștia au folosit mașina personală. În rezultatul reținerii, respectivilor li s-au ridicat armele de vînătoare. Pe cazul dat urmează a fi intentat un dosar penal.
În cazul în care persoanele respective vor fi găsite vinovate, în conformitate cu prevederile art.233, Cod Penal al Republicii Moldova, aceștia riscă o amendă în mărime de 4 000 – 10 000 lei sau executarea muncii neremunerate în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau închisoare pînă la 3 ani.
Vadim STÎNGACI,
Șef adjunct al Inspectoratului Ecologic de Stat
Videoclip-0006 Videoclip-0005 Videoclip-0004