Conform Dispoziţiei şefului IES nr.11-d din 21.08.2012 cu privire la sezonul de vînătoare 2012-2013, Inspecţia Ecologică Ungheni a declanșat campania anti-braconaj și în zilele de 18-19.10.2012 a efectuat în comun cu reprezentanţii CPR Ungheni şi SVP Ungheni un raid nocturn de combatere a braconajului pe teritoriului raionului. Grupul operativ pentru această acțiune a fost constituit din Grigore Vlas – şef, Direcţie I.E. Ungheni; Rusu Valeriu – inspector principal, I.E. Ungheni; Floreac Roman – inspector superior, I.E. Ungheni, Cracan Vitalie – cinegetician, S.V.P. din raionul Ungheni; Rîbcic Mihai – inspector GA a CPR Ungheni.
Așa deci, pe 19.10.2012 în jurul orei 0130 pe cîmpurile agricole din extravilanul satului Sculeni a fost depistată o motocicletă, care se mișca şi ilumina haotic pe cîmpurile satului, aflîndu-se la braconaj de noapte la iepurele de cîmp. Răufăcătorii s-au dovedit a fi Lilian B. (şofer), locuitor al satului Sculeni, r-nul Ungheni și Valeriu B. în calitate de puşcaş, locuitor al aceluiaș sat, care avea asupra sa o armă cu ţeavă lisă ( model IJ-54 calibru 12), încărcată-gata de aplicare, deţinută legal.
Cetățeanului Valeriu B., colaboratorii Inspecției Ecologice Ungheni i-au întocmit procesul-verbal nr.028830 din 19.10.2012 pe art.128 (2), Cod Contravenţional al Republicii Moldova, fiindu-i aplicată o amendă de 2000 de lei. Celuilalt făptaș, cet-lui Lilian B. nu i s-a întocmit proces-verbal pe motiv că este minor.
Arma şi muniţiile date au fost ridicate de către colaboratorul CPR Ungheni pentru sancţionare pentru încălcarea regulilor de port -armă şi se păstrează la CPR Ungheni.
Nu zăbavă, peste cîteva zile, la 27.10.2012 IE Ungheni a format un alt grup operativ în componența Grigore Vlas, – şef, Direcţie I.E. Ungheni; Rusu Valeriu – inspector principal, I.E. Ungheni; Rîbcic Mihai – inspector GA a CPR Ungheni; Vitalie Cracan – cinegetician, SVP din raionul Ungheni, care a efectuat în această zi, în comun, un raid nocturn de combatere a braconajului.
Astfel, în ziua respectiva, – pe 27.10.2012 în jurul orei 2200 pe cîmpurile agricole din extravilanul satului Todireşti, a fost observat un autoturism, care circula şi ilumina haotic pe cîmpurile satului, aflîndu-se la același braconaj de noapte la iepurele de cîmp. Autoturismul de marca „AUDI 80”, stopat la ieșirea de pe cîmpurile agricole a prezentat echipei de urmărire echipajul vînătorilor isteți, care s-au dovedit a fi doi frați: Tudor C. în calitate de şofer, locuitor a satului Todireşti, și Nicolae C. în calitate de puşcaş, acesta locuitor al or. Ungheni, care avea asupra sa o armă cu ţeavă lisă, încărcată-gata de aplicare, deţinută legal și un iepure de cîmp împuşcat.
Cet. Tudor C. , colaboratorii I.E Ungheni i-au întocmit un proces-verbal (nr.028852 din 28.10.2012 pe art.128 alin. 2, Cod Contravenţional al Republicii Moldova), fiindu-i aplicată o amendă de 2000 lei. Nicolae C. a fost documentat de către colaboratorii CPR Ungheni pe art. 128 alin. 2 CC pentru braconaj și ulterior i s-a aplicat și lui o amendă de 2000 lei. Făptașii au achitat deasemenea și prejudiciul cauzat mediului de 1000 lei.
Arma şi muniţiile date au fost ridicate de către colaboratorul CPR Ungheni pentru sancţionare pentru încălcarea regulilor de port – armă şi se păstrează la CPR Ungheni.
Oare braconajul la Ungheni să apese ca o vrajă? Eu și colegii mei vom stărui să dezmințim aceasta. Vom reuși.
Grigore VLAS,
Șef, Direcție IE Ungheni