Conform datelor prezentate de Serviciul FEN pentru Agenţiile şi Inspecţiile Ecologice la începutul trimestrului III, 2012, luate drept bază de analiză şi rezultatelor parvenite de la acestea în urma controlului executării lucrărilor de la sfîrşitul trimestrului respectiv (trimestrul III, 2012 ) s-a stabilit următoarele: au fost în desfăşurare 149 proiecte de mediu finanţate din Fondul Ecologic Naţional în sumă de 191 816 932 lei, dintre care 99 proiecte sunt rămase în desfăşurare din trimestrele anterioare. Astfel numărul proiectelor menţionate, parţial, au fost aprobate şi au completat lotul proiectelor în desfăşurare pentru trimestrul I – în lunile octombrie – decembrie, 2011; pentru trimestrul II – în lunile februarie – martie, anul 2012, iar pentru trimestrul III – în lunile iulie – septembrie 2012. În aşa fel, trim.III a început cu 149 şi a finalizat cu 121 proiecte în desfăşurare ( 28 proiecte au fost finalizate pe parcurs).
În trimestrul III, atît municipiul Chişinău, cît şi majoritatea raioanelor din republică au beneficiat de noi proiecte de mediu, excepţie au făcut doar municipiul Bălţi, raioanele Basarabeasca, Edineţ, Leova, Ocniţa, Cahul, Comrat, Anenii-Noi, Cantemir, Donduşeni, Drochia, Glodeni, Nisporeni, Sîngerei şi Şoldăneşti. Menţionăm, că raionul Edineţ pe parcursul anului 2011 şi trimestrelor I, II şi III ale anului 2012 nu a beneficiat de nici un proiect.
Deşi a fost aprobată finanţarea pentru 149 proiecte, în trimestrul III, 2012,- transferul mijloacelor financiare s-a efectuat numai pentru 109 proiecte, ceea ce constituie 92 213 484 lei, iar pentru 40 proiecte în sumă de 99 603 448 lei, mijloacele băneşti încă nu au fost alocate. Aceasta a provocat întîrzierea desfăşurării lucrărilor de implementare a multor proiecte. La unele proiecte, pentru care au fost transferaţi banii, finanţarea n-a fost deplină. Au fost alocate mijloace financiare – 100% pentru 7 proiecte din raionul Hînceşti, care au fost şi finisate. În alte raioane, cum ar fi Căuşeni, au fost alocate mijloace financiare 100% pentru 1proiect, care e şi finisat, în Străşeni – 2 proiecte, Orhei – 3 proiecte, Cimişlia – 3 proiecte; Teleneşti – 2 proiecte, Călăraşi – 1proiect, Făleşti – 1proiect, Ungheni – 3 proiecte, Ştefan-Vodă – 4 proiecte şi mun.Chişinău –1proiect. Pentru 4 proiecte din raioanele Călăraşi, Căuşeni, Ungheni, şi Orhei s-a alocat în jur de 90% , pentru 2 proiecte din raionul Glodeni – 70%, iar pentru 4 proiecte din raioanele Străşeni, Dubăsari, Soroca şi mun.Chişinău cîte 50%. Pentru 1 proiect din raionul Ungheni s-a alocat mijloace financiare în volum de 50% şi pentru unul – 25%, iar în raionul Străşeni pentru 1 proiect – 10%.
Deşi unele proiecte n-au fost finanţate, totuşi ele au demarat: s-a organizat licitaţia, fiind desemnate firmele care vor îndeplini lucrările; au fost încheiate contracte de achiziţionare a mărfurilor, s-au efectuat lucrări de pregătire a terenurilor ş.a.
Pentru unele proiecte mijloacele financiare au fost transferate, însă ele n-au fost valorificate, deoarece nu s-au facut lucrările de sădire a copacilor din cauza condiţiilor climaterice, sădirea se preconizează în trimestrul IV a anului 2012, spre exemplu – în raionul Ungheni.
În lista proiectelor finanţate din Fondul Ecologic Naţional pentru trimestrul III, 2012 o pondere aparte ocupă proiectele privind aprovizionarea cu apă, canalizare, construcţia staţiilor de epurare, construcţia şi amenajarea fîntînilor şi izvoarelor (89 proiecte). Pentru implementarea acestor proiecte, Fondul Ecologic Naţional a aprobat suma de 105 069 052 lei.
În trimestrul II şi III, 2012 cel mai scump proiect în volum de 18 000 000 lei l-a obţinut Primăria oraşului Orhei pentru construcţia staţiei de epurare după tehnologia Zonelor Umede Construite(ZUC).
În domeniul ,, deşeuri”, care are o importanţă deosebit de mare pentru salubrizarea localităţilor, în ultima perioadă de timp se alocă tot mai multe mijloace financiare, astfel Fondul Ecologic Naţional, pentru 13 proiecte în trimestrul III al anului 2012 a aprobat suma de 23 449 435 lei.
Menţionăm, că o parte din proiectele de mediu, finanţate din Fondul Ecologic Naţional pentru trimestrul III, 2012 ţin de amenajarea spaţiilor verzi, astfel au fost aprobate 16 proiecte din acest domeniu în sumă de 2 297 622 lei, însă unele din ele vor fi implementate în luna octombrie.
Pentru mediatizarea informaţiei de mediu în Republica Moldova, educarea şi familiarizarea tinerei generaţii cu cunoştinţe ecologice au fost aprobate mijloace financiare pentru 6 proiecte în sumă de 766 100 lei. Au fost editate lucrări cu privire la educaţia ecologică.
Cel mai scump şi de lungă durată este proiectul ,,Consolidarea malului stîng al lacului de acumulare Costeşti-Stînca”, beneficiarul căruia este Î.S.,,Direcţia Nodului Hidrotehnic Costeşti-Stînca.” Acest proiect a demarat încă în anul 2002 şi va continua şi în anii următori. Din anul 2002 şi pînă în prezent, pentru acest proiect, au fost valorificate 13 495 736 lei.
În scopul protejării populaţiei de inundaţii este finanţat un proiect important, şi anume: „Dislocarea şi reconstrucţia digului de protecţie din s.Pugăceni, rl. Anenii-Noi în sumă de 10 000 000, care este în desfăşurare.
Pentru monitorizarea implementării proiectelor a fost elaborat şi pus pe rol în anul 2011 Actul de control-model, coordonat cu serviciul FEN, conform căruia se efectuează controlul regulamentar şi sistematizarea informaţiei şi pe parcursul acestui an.
Din problemele care au persistat la implementarea proiectelor de mediu în trimestrul III al anului 2012 nominalizăm, tergiversarea transferului la timp a mijloacelor financiare din partea Serviciului Fondului Ecologic Naţional.
Deasemenea atragem atenţia Serviciului FEN asupra faptului că datele financiare parvenite de la beneficiari deseori nu corespund datelor remise de către Minister.
Veaceslas UNTILA,
Şeful Inspectoratului