Raportul privind rezultatele activităţii subdiviziunilor Inspectoratului Ecologic de Stat. Probleme existente şi mecanismul de soluţionarea a acestora.
Vadim STÎNGACI,
şef adjunct IES
Stimate Doamne, stimaţi Domni!
Întrunirea de astăzi este unică într-un fel după agenda de lucru şi după prezenţa reprezentanţilor organelor cu competenţe de mediu.
Abordarea sinergetică a problemelor protecţiei mediului devine tot mai mult o problemă nu numai a instituţiilor cu funcţii de control dar şi a celora care fac politica de mediu şi reglementează utilizarea resurselor naturale.
Anume sub acest aspect se manifestă Inspectoratul Ecologic de Stat, care are competenţe de Agenţie de Mediu, adică de expertiză, de reglementare şi de autorizare, şi apoi de Inspecţie de Mediu, care efectuează controlul ecologic de stat, aşa cum este cunoscut în societate.
Voi vorbi astăzi despre eficacitatea controlului ecologic de stat, dar nu fără a aminti permanent de caracterul reglementatoriu al activităţii noastre, care creează condiţii concrete de abţinere de la contravenţiile de mediu.
Este cunoscut, că în orice societate există şi funcţionează un ansamblu de norme şi prescripţii prin intermediul cărora se asigură ordinea socială. În acest sens, societatea judecă şi evaluează comportamentul individului din punct de vedere al conformării acestuia la normele şi valorile unanim recunoscute.
În cadrul sistemului de drept al Republicii Moldova un loc aparte îl deţin contravenţiile de mediu, a căror însemnătate deseori este neglijată chiar de organele de drept ale statului, acordîndu-li-se mai puţină atenţie în procesul examinării. Atitudinea inadecvată a organelor de drept influenţează negativ asupra modului de prevenire a contravenţiilor de mediu, iar efectul, se răsfrînge nu numai asupra activităţii organelor pentru protecţia mediului, însă şi asupra contravenienţilor, care fiind eliberaţi de răspundere, continuă să încalce legislaţia de mediu.
Aplicarea corectă a prevederilor Codului Contravenţional de către organele de protecţie a mediului şi alte organe cu drept de constatare şi examinare a contravenţiilor de mediu impune acestora o colaborare strînsă, dar şi o delimitare strictă a competenţelor şi responsabililor lor.
Ce ţine de Inspectorat rezultatele aplicării prevederilor Codului Contravenţional în perioada anului 2011, pentru noi, pot fi considerate satisfăcătoare, aşa cum în această perioadă au fost întocmite 6692 procese-verbale cu privire la contravenţii, suma amenzilor aplicate, constituind 4 326 518 lei.
În urma modificărilor efectuate la art. 405 al Codului contravenţional, competenţa şi responsabilitatea inspectorului de stat pentru ecologie în calitate de agent constatator a crescut esenţial, fapt manifestat prin posibilitatea de a constata, a încheia procesul-verbal cu privire la contravenţie, precum şi de a examina de sinestător şi a emite o decizie pe dosarul contravenţional.
Cele mai frecvente cazuri depistate, de către inspectori, au fost cele săvîrşite ca urmare a încălcărilor legislaţiei privind protecţia apelor, cît şi folosirea neautorizată a acestora, a încălcării de stocare şi depozitare a deşeurilor industriale şi menajere, a tăierii ilegale sau vătămării arborilor şi arbuştilor, neîndeplinirii prevederilor legislaţiei privind expertiza ecologică de stat şi evaluarea impactului asupra mediului, etc.
Acţiunile întreprinse de Inspectoratul Ecologic de Stat în comun cu alte organe de drept şi cu autorităţile administraţiei publice locale au contribuit la apariţia unor tendinţe pozitive în ameliorarea situaţiei ecologice în teritoriu, creîndu-se o atmosferă că societatea este cu “ochiul” şi pe acest domeniu.
Inspectoratul Ecologic de Stat prin intermediul subdiviziunilor sale teritoriale a efectuat un lucru considerabil în domeniul asigurării respectării de către persoanele juridice şi fizice a legislaţiei de mediu, precum şi a efectuat şi activităţi social-ecologice de conştientizare a publicului larg în vederea protecţiei mediului.
Aşi vrea să Vă prezint succint rezultatele de reglementare şi inspectare corelate diferitor componente de mediu supuse regimului de protecţie.
Inspectoratul Ecologic de Stat a efectuat expertiza ecologică a 532 proiecte de execuţie. Astfel, în Ţară au apărut 532 de obiective din cele mai diverse domenii, care pe viitor pot deveni şi poluatori, dar pot rămîne nişte agenţi economici loiali legii, a examinat şi acordat 523 inventarieri de emisii şi eliberat 893 autorizaţii pentru emisii de poluanţi, a eliberat 161 autorizaţii de folosinţă specială a apei, fapt ce ne demonstrează o creştere economică stabilă şi durabil orientată, asigurată permanent din punct de vedere ecologic de experţii IES şi menţinută în cadrul normativ în vigoare.
Paralel la aceasta întru contracararea contravenţiilor de mediu şi respectarea legislaţiei ecologice au fost efectuate 16 809 de inspectări şi întocmite 6692 procese-verbale pentru diferite încălcări şi abateri de la legislaţia de mediu, aplicîndu-se amenzi în sumă de 4 326 518 lei, dintre care sunt încasate la moment 2 021 123 lei.
Întru ridicarea prejudiciului cauzat mediului Agenţiile şi Inspecţiile Ecologice au înaintat acţiuni civile în instanţă în sumă de 1 723 109 lei, dintre care au fost satisfăcute acţiuni în sumă de 532 975 lei. Toate aceste cifre care întruchipează acţiuni şi măsuri concrete şi complicate procedural sunt executate de un efectiv de doar 250 de inspectori desconcentraţi în teritoriu cu un suport logistic foarte modest. Din modestie, nu voi insista asupra acestui aspect grăitor, dar Vă asigur, că aceasta este o sarcină de o intensitate majoră şi se lucrează la limita posibilităţilor.
Acum, aşi vrea să trec în revistă activităţile de inspectare a resurselor naturale şi obiectivelor ecologice.
Protecţia resurselor acvatice şi aerului atmosferic.
În total subdiviziunile inspectoratului au inspectat 1882 utilizatori de apă şi 2129 întreprinderi poluatoare a aerului atmosferic. Pe cazurile date s-a încheiat 1741 procese-verbale cu privire la contravenţie.
La moment sunt luate la evidenţă 4113 bazine acvatice. În scopul supravegherii şi gestionării eficiente a surselor de apă şi bazinelor acvatice s-a efectuat cartografierea lor, un lucru unical pentru Republica Moldova, şi care pe viitor va deservi şi autorităţile publice.
În scopul eficientizării activităţilor de control s-a elaborat Ghidul inspectorului de mediu, care cuprinde tot spectrul de probleme spre soluţionare, aspectele legislative şi decizionale de aplicare a normelor ecologice de protecţie şi utilizare a resurselor naturale, precum şi de constrîngere a persoanelor contraveniente.
Inspectare sol, deşeuri şi substanţe chimice .
În această perioadă, au fost supuse controlului 2208 beneficiari de terenuri, depistîndu-se 776 cazuri de încălcare a prevederilor legislaţiei ecologice şi funciare şi s-au aplicat amenzi şi acţiuni de recuperare a pagubelor cauzate resurselor funciare în sumă de 435 890 lei O atenţie deosebită s-a atras depistării şi contracarării cazurilor de incendiere a miriştii ( dacă în anul 2000 se incendiau circa 15000 ha de mirişti, în anul curent au fost incendiate doar 323 ha). Ce este aceasta? – O conştientizare ecologică sau o eficientizare a legislaţiei de mediu. Cred că şi una, şi alta.
Gestionarea deşeurilor.
Până în prezent, Agenţiile şi Inspecţiile Ecologice, au inventariat 1868 depozite de deşeuri menajere solide care ocupă o suprafaţă totală de 1347,07 ha. Din numărul total de depozite 13 sunt construite conform proiectelor de execuţie avizate pozitiv de către Expertiza Ecologică de Stat, 1011 depozite sunt amenajate în lipsa proiectelor de execuţie şi 844 depozite sunt amplasate contrar cerinţelor sanitaro-ecologice.
În total, la capitolul deşeuri au fost inspectate 2231 întreprinderi şi obiecte, întocmite procese-verbale – 2122 şi aplicate amenzi în sumă de 838 520 lei.
Inspectare floră-faună.
Pe parcursul anului 2011, colaboratorii Inspectoratului Ecologic de Stat şi a subdiviziunilor sale teritoriale auîntocmit 1731procese-verbale pe cazuri de contravenţii din domeniu, fiind aplicate amenzi în sumă de 1 625 810 lei, prejudiciul total cauzat mediului constituind 1 618 118 lei.
În perioada de referinţă numai colaboratorii Inspectoratului Ecologic de Stat au întreprins 1447 raiduri de contracarare şi depistare a cazurilor de braconaj, în rezultatul cărora au fost ridicate de la contravenienţi 37 arme de vînătoare.
Consider important să enunţ în această şedinţă şi rolul activităţilor de mediu cu caracter educativ şi participativ al societăţii la nivel naţional, care influenţează pozitiv aspectul infracţional de mediu, reducîndu-l considerabil.
Activităţi de promovare a politicilor de mediu şi implicarea societăţii.
Ca instituţie subordonată Ministerului Mediului, dar şi ca prelungire a acestuia în teritoriu, Inspectoratul are responsabilităţi evidente cu privire la implementarea prevederilor Convenţiei Aarhus mai numită şi Convenţia societăţii civile. O formă efectivă de implementare a acestora sunt acţiunile ecologice de nivel naţional cu atragerea largă a comunităţilor, diferitor actori sociali şi în primul rînd al societăţii civile.
Astfel, şi în perioada de referinţă au fost desfăşurate următoarele acţiuni, parte din ele devenite tradiţie, la care participaţi şi mulţi dintre Dvs:
Acţiunea – concurs „Cea mai salubră, modernă şi amenajată localitate” Bilunarul ecologic de primăvară .
Acţiunea – concurs „Rîu curat de la sat la sat” – în cifre şi date.
Acţiunea Naţională de Înverzire a Plaiului „Un arbore pentru dăinuirea noastră” .
Acţiunea – „Săptămîna Europeană a Mobilităţii” – „În oraş fără automobilul meu”, etc.
Tot la prevederile Convenţiei Aarhus aşi evidenţia importanţa activităţii publicitare şi de promovare ecologică.
În perioada de raportare au fost publicate 274 articole. S-a participat în realizarea a 223 emisiuni radio, TV şi orelor ecologice.
Un loc aparte îl are pagina permanentă a revistei „Natura” îngrijită lunar de către secţia sinteze informaţionale şi care încorporează spicuiri din dosarul Inspectoratului Ecologic de Stat fapt care generează o reacţie promptă a persoanelor vizate în aceste materiale, precum şi publicaţiile în revista VPM.
Un loc aparte pentru noi îl au relaţiile cu publicul pentru îmbunătăţirea cărora Inspectoratul a lansat Reţeaua informaţională interactivă de tipul „Telefonul verde”. Vă îndemn şi pe Dvs să abordaţi colegial, împreună cu noi, această acţiune şi s-o facem o realizare comună.
Probleme existente şi mecanismul de soluţionarea a acestora. Mă voi opri la cîteva.
1. Suportul logistic. La multe poziţii suntem restanţieri faţă de contravenienţi. Avem nevoie de o dotare solidă cu tehnică de calcul (lăptopuri), GPS-uri şi bineînţeles cu transport de cîmp.
2. Asigurarea potenţialului analitico-ecologic pentru determinarea gradului de poluare a mediului înconjurător, aici avem în vedere consolidarea CIE şi dotarea IES măcar cu un laborator ecologic mobil. Contravenţiile ce ţin de poluarea mediului au nevoie de o bază probatorie determinată analitic. Aceste 2 momente cer o fortificare solidă a finanţării Inspectoratului.
3. O altă problemă pentru toţi noi este colaborarea cu societatea civilă de mediu. Fără aceste entităţi, oricît de mulţi vom fi, noi nu vom reuşi peste tot. La moment sunt mai mult de 300 ONG-uri de mediu active, şi ce este pozitiv, acestea au apărut şi în centrele raionale, în zona rurală. Ele au nevoie de susţinere şi promovare, să încercăm să încheiem cu ele acorduri pe probleme, pe acţiuni, pe proiecte şi o să vedeţi cum problema ecologică va deveni una de conştiinţă.
Această abordare este eminentă mai ales pentru instituţiile aferente diferitor fonduri, cum este Inspectoratul Ecologic de Stat gestionar al fondurilor ecologice locale.
Domnilor colegi, acum în încheiere, vin cu o rugăminte către Dvs. Suntem în prag de bilunar ecologic. Vă îndemn pe toţi să Vă mobilizaţi şi să întreprindeţi măsurile preorganizatorice ca să-i dăm un start bun. Nu uitaţi că Bilunarul ecologic de primăvară este prima parte a Concursului naţional „Cea mai modernă, mai salubră şi mai amenajată localitate”. După rezultatele obţinute în aceste măsuri, atît instanţele superioare, cît şi presa sau mass-media vorbesc despre noi. Vă îndemn să fim la înălţime şi împreună să apărăm mediul înconjurător.
Ne dorim succese în continuare!