Stimaţi Colegi!
Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, – 5 iunie, care pentru autorităţi, instituţii şi organizaţii publice de mediu este şi Ziua profesională, în numele Ministerului Mediului şi aparatului Inspectoratului Ecologic de Stat Vă aduc cele mai sincere felicitări şi exprim colegiale aprecieri efortului DVS constant întru asigurarea securităţii ecologice a Ţării, protejarea mediului înconjurător şi conformarea activităţilor socio-economice prevederilor legislaţiei de mediu în vigoare.
Prin perseverenţă şi profesionalism, Dumneavoastră aţi reuşit să sensibilizaţi întreaga societate asupra necesităţii protejării mediului înconjurător, să promovaţi îndemnul de a acţiona unitar pentru salvarea patrimoniului nostru natural pe care avem datoria de a-l lăsa viguros generaţiilor viitoare.
Conştienţi de faptul, că activitatea noastră are un caracter continuu şi ascendent, şi cu acest prilej, Vă chem să consolidaţi experienţa şi succesele obţinute, care vor servi pe viitor temei pentru noi realizări.
Vă asigur, că Inspectoratul va întreprinde acţiuni susţinute şi în continuare, ca Dumneavoastră, să Vă bucuraţi de condiţii confortabile de lucru şi de respectul instituţiilor publice care vă coordonează activitatea şi cu care conlucraţi.
Cu profund respect
Grigore PRISĂCARU,
Şeful Inspectoratului Ecologic de Stat