Noţiunile utilizate au următoarele semnificaţii:

administrarea de stat a fondului forestier şi cinegetic – activitate de elaborare şi implementare a politicii statului prin planificarea, organizarea, realizarea şi efectuarea controlului de stat în domeniul forestier şi cinegetic în scopul asigurării şi promovării intereselor şi priorităţilor naţionale;

ciclu de producţie – numărul de ani stabilit de amenajamentul silvic ca bază de calcul pentru determinarea structurii şi mărimii normale a fondului de producţie într-o unitate de gospodărire;

exploatabilitate – starea unui arbore sau arboret de a fi recoltabil;

exploatare forestieră – proces de producţie întreprins în păduri;

gestionarea fondului forestier şi cinegetic – activitate de gospodărire şi utilizare a resurselor forestiere în scopul îndeplinirii politicii statului în domeniile respective;

lucrări (tăieri) de îngrijire şi conducere a arboreturilor – ansamblu de lucrări şi intervenţii silvotehnice distincte şi interdependente privind dirijarea creşterii şi dezvoltării pădurii de la întemeiere pînă la termenul recoltării;

pădure – element al landşaftului geografic, unitate funcţională a biosferei, compusă din comunitatea vegetaţiei forestiere (în care domină arborii şi arbuştii), păturii vii, animalelor şi microorganismelor, care în dezvoltarea lor biologică sînt interdependente şi acţionează asupra habitatului lor. Sînt considerate păduri terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră cu o suprafaţă de peste 0,25 ha;

posibilitate de recoltare – volumul de masă lemnoasă care urmează a fi recoltat dintr-o pădure, în baza amenajamentului silvic, în scopul realizării unei stări normale a acesteia. Volumul de masă lemnoasă recoltat anual înseamnă posibilitate de recoltare anuală, iar cel ce urmează a fi recoltat într-o perioadă de timp – posibilitate de recoltare periodică;

regenerarea pădurii – proces de înlocuire a generaţiei de arbori bătrîni cu o nouă generaţie, tînără;

regim – sistem de conducere şi exploatare a unei păduri, propriu unui anumit mod de regenerare (sămînţă, lăstari). Se deosebesc regimul codrului, regimul crîngului simplu, regimul crîngului compus;

regim silvic – politică de gospodărire a fondului forestier şi a vegetaţiei forestiere din afara acestuia, indiferent de natura proprietăţii şi forma de gospodărire, exercitată de către autoritatea silvică centrală;

staţiune forestieră – cadrul natural, în cuprinsul căruia mediul fizico-geografic este omogen, determinînd dezvoltarea unei biocenoze specifice;

tăiere de produse principale – intervenţie radicală asupra pădurii ajunse la vîrsta exploatabilităţii în scopul recoltării lemnului şi asigurării regenerării acesteia;

tratament silvic – totalitatea măsurilor silvotehnice de regenerare, conducere, exploatare şi protecţie, indicate a fi aplicate de-a lungul vieţii arboreturilor;

arie naturală protejată – spaţiu natural, delimitat geografic, cu elemente naturale reprezentative şi rare, desemnat şi reglementat în scopul conservării şi protecţiei tuturor factorilor de mediu din limitele lui;

arie cu management multifuncţional – spaţiu terestru şi/sau acvatic (arie cu resurse gospodărite) în care, concomitent cu conservarea naturii, se efectuează valorificarea reglementată a florei, faunei, resurselor de apă şi păşunilor, se practică turismul reglementat;

autoritate centrală pentru mediu – autoritate cu competenţe supreme şi exclusive în domeniul protecţiei mediului, care elaborează, promovează şi traduce în viaţă politica ecologică la nivel naţional;

biocenoză – totalitate a microorganismelor, ciupercilor, plantelor şi animalelor care populează un spaţiu terestru sau acvatic mai mult sau mai puţin omogen şi care se caracterizează prin anumite legături specifice între ele şi prin adaptare la mediu;

biodiversitate – variabilitate a organismelor vii din ecosistemele terestre şi marine, din alte ecosisteme acvatice şi complexe ecologice ale căror componente sînt; noţiunea cuprinde diversitatea intraspecifică şi interspecifică, diversitatea ecosistemelor;

ecosistem – complex dinamic al asociaţiilor de plante, animale, ciuperci şi microorganisme, precum şi totalitatea factorilor abiotici ai mediului, a căror interacţiune constituie o unitate funcţională integrală;

echilibru ecologic – ansamblu de stări funcţionale ale unui ecosistem, a căror dinamică îi asigură structura şi funcţiile;

fond al ariilor protejate – totalitate a ariilor naturale, a obiectelor şi a complexelor naturale protejate de stat;

genofond – totalitate a speciilor floristice, faunistice, a speciilor de ciuperci şi a microorganismelor purtătoare de informaţie ereditară;

habitat, biotop – loc natural de trai al organismelor şi al populaţiilor de floră, faună, ciuperci şi microorganisme;

monument al naturii – obiect unic al naturii avînd o deosebită valoare ecologică, ştiinţifică, culturală, istorică şi estetică;

parc naţional – spaţiu natural reprezentativ cu diverse peisaje geografice, obiecte şi complexe naturale, specii floristice şi faunistice autohtone, destinat utilizării în scop ştiinţific, recreativ, economic, cultural, instructiv, educativ etc.;

rezervaţie peisajeră (de peisaj geografic) – sistem natural omogen silvic, de stepă şi luncă, de baltă şi mlaştină, avînd valoare ştiinţifică, ecologică, recreativă, estetică, instructivă şi educaţională, destinat menţinerii calităţilor sale naturale şi efectuării unor activităţi economice reglementate;

rezervaţie ştiinţifică – spaţiu biogeografic terestru şi/sau acvatic de importanţă naţională cu statut de instituţie de cercetări ştiinţifice, destinat menţinerii intacte a obiectelor şi complexelor naturale, conservării biodiversităţii, elaborării bazelor ştiinţifice de protecţie a mediului;

rezervaţie naturală– spaţiu natural, valoros din punct de vedere ştiinţific, destinat păstrării şi restabilirii unui sau a mai multor componente ale naturii pentru menţinerea echilibrului ecologic;

rezervaţie de resurse – spaţiu natural care cuprinde resurse deosebit de valoroase, de importanţă naţională, protejate în scopul conservării lor pentru generaţiile viitoare;

rezervaţie a biosferei – spaţiu geografic terestru şi/sau acvatic cu elemente şi formaţiuni fizico-geografice, specii de plante şi de animale de importanţă naţională şi internaţională, cu statut de instituţie de cercetări ştiinţifice, desemnat de UNESCO drept componentă a patrimoniului natural mondial;

zonă umedă de importanţă internaţională – teritoriu şi/sau întindere de apă care include diferite tipuri de ecosisteme umede şi corespunde criteriilor de evidenţiere a zonelor umede de importanţă internaţională ale Convenţiei Ramsar, deţinînd o bogată diversitate biologică şi avînd un rol important în calitate de habitat pentru păsările acvatice.

Fondul apelor – totalitatea obiectivelor acvatice în graniţele teritoriului Republicii Moldova, incluse sau care urmează a fi incluse în cadastrul apelor;

ape de suprafaţă – apele care se află permanent sau temporar în obiectivele acvatice de suprafaţă;

ape subterane – apele care se află în obiectivele acvatice subterane şi constituie o resursă minerală utilă de subsol;

obiectiv acvatic – o concentraţie de apă la suprafaţă în formele reliefului terenului sau în subsol, care are graniţe, volum şi caracteristici de regim al apelor;

obiectiv acvatic de suprafaţă – o concentraţie de ape naturale la suprafaţa pămîntului (rîu, lac natural, lac artificial, izvor de apă etc.);

obiectiv acvatic natural – fluviu, rîu, pîrău, baltă, lac natural şi lac de acumulare creat în regim natural sau ameliorativ, cu zonele inundabile;

obiectiv acvatic artificial – iaz, heleşteu, lac de acumulare format prin îndiguirea apei;

obiectiv acvatic unic şi indivizibil – apele de suprafaţă, inclusiv terenul aflat sub ape, fîşia riverană de protecţie şi construcţiile hidrotehnice de regularizare, precum şi apele subterane cu stratul acvifer şi roca impermeabilă care le limitează;

obiectiv acvatic separat (închis) – obiectiv acvatic artificial, cu o suprafaţă limitată, care nu are legătură hidraulică cu un alt obiectiv acvatic de suprafaţă;

obiectiv acvatic piscicol – orice curs de apă şi bazin (fluviu, rîu, afluent, lac, iaz, heleşteu, lac de acumulare) care este sau poate fi utilizat pentru reproducerea, creşterea şi dobîndirea peştelui şi a altor organisme acvatice;

iaz (heleşteu) – lac artificial, format prin stăvilirea apei cu baraj de pămînt sau prin abaterea unui curs de apă, destinat pisciculturii, irigaţiei etc.;

lac de acumulare – lac artificial care constituie o rezervă de apă, cu posibilă utilizare în diferite scopuri;

cuvetă – loc unde se cantonează apa, ca urmare a executării lucrărilor de barare a unui curs de apă, unde au loc fenomene specifice legate de proprietăţile fizico-chimice şi biologice ale apei, de apariţia unei flore şi faune specifice;

baraj (dig) – construcţie hidrotehnică de pămînt, de piatră sau de beton, realizată în scopul reţinerii unui volum de apă;

fîşie riverană de protecţie – teren amenajat de-a lungul malurilor obiectivului acvatic natural şi artificial, destinat protecţiei apelor;

activitate de gospodărire a apelor – activitate a persoanelor juridice sau fizice în vederea captării, folosirii şi protecţiei resurselor de apă;

folosirea apelor – activitatea persoanelor juridice sau fizice reglementată de lege şi orientată spre utilizarea obiectivelor acvatice;

beneficiar de folosinţă separată a resurselor de apă – persoană juridică sau fizică căreia i s-a atribuit în folosinţă un obiectiv acvatic (sau o parte a acestuia) în baza hotărîrii autorităţii publice;

protecţia obiectivelor acvatice – activitate obligatorie a structurilor de gospodărire a apelor, organelor de protecţie a mediului şi a autorităţilor administraţiei publice locale, orientată spre protecţia, menţinerea şi reabilitarea parametrilor iniţiali, cantitativi şi calitativi, ai obiectivului acvatic;

cea mai bună tehnologie disponibilă – cele mai actuale procedee, echipamente şi metode de exploatare care corespund anumitor măsuri de limitare a deversărilor apelor reziduale, emisiilor şi cantităţilor de deşeuri.

Obiectivele acvatice în Republica Moldova pot aparţine, cu drept de proprietate publică, statului sau unităţilor administrativ-teritoriale ori, cu drept de proprietate privată, persoanelor juridice sau fizice.

Organism – orice entitate biologică capabilă să transfere sau să replice material genetic;

organism modificat genetic – orice organism, cu excepţia celui uman, al cărui material genetic a fost modificat altfel decît prin încrucişare şi/sau recombinare naturală;

microorganism – orice entitate microbiană, celulară sau necelulară, capabilă să transfere sau să replice material genetic, incluzînd virusurile, celulele de animale şi de plante în cultură;

material genetic – orice material de origine vegetală, animală, microbiană sau de altă origine care conţine unităţi funcţionale de ereditate, avînd valoare actuală sau potenţială;

biotehnologie – orice operaţie tehnologică de utilizare a sistemelor biologice, a organismelor ori derivatelor lor în vederea obţinerii sau modificării produselor, proceselor pentru uz specific;

biotehnologie modernă – aplicarea in vitro a tehnicilor de recombinare a acizilor nucleici şi a tehnicilor bazate pe fuziunea celulelor organismelor cu statut taxonomic diferit, care înlătură barierele fiziologice naturale de reproducere sau de recombinare genetică şi nu constituie tehnici tradiţionale de ameliorare şi selecţie;

utilizare de organisme modificate genetic – activitate sau ansamblu de activităţi avînd ca scop obţinerea şi introducerea pe piaţă a organismelor modificate genetic şi a produselor rezultate din acestea, inclusiv cercetarea, testarea şi producerea industrială;

utilizare în condiţii izolate – orice operaţie prin care microorganismele/organismele sînt modificate genetic sau organismele modificate genetic sînt cultivate, multiplicate, stocate, utilizate, transportate, distruse şi/sau anihilate, care se face în spaţii/medii închise, izolate, sub control, în acest scop fiind utilizate măsuri specifice de izolare pentru a limita/evita contactul lor cu oamenii şi cu mediul;

utilizator – persoană fizică sau juridică care realizează şi este responsabilă de activităţile legate de obţinerea, testarea, producerea şi comercializarea organismelor modificate genetic, în condiţii izolate sau neizolate, precum şi de obţinerea, testarea, producerea şi comercializarea produselor rezultate din astfel de organisme;

introducere deliberată în mediu – orice introducere intenţionată în mediu a unui organism modificat genetic sau a unei combinaţii de astfel de organisme, care se caracterizează printr-un grad înalt de securitate pentru oameni şi mediu, fără să fie necesare măsurile specifice de izolare;

eliberare neintenţionată în mediu – orice caz de introducere în mediu a organismelor modificate genetic sau a combinaţiilor de astfel de organisme care nu este rezultatul unei introduceri deliberate;

introducere pe piaţă – furnizarea organismelor modificate genetic sau a produselor rezultate din acestea, contra plată sau gratuit, către terţi;

accident – incident care implică o eliberare neintenţionată în mediu de microorganisme/organisme modificate genetic, pe parcursul utilizării lor în condiţii izolate, şi care ar putea avea efecte imediate sau întîrziate asupra sănătăţii umane şi asupra mediului;

produs rezultat dintr-un organism modificat genetic – produs constînd dintr-un organism modificat genetic sau dintr-o combinaţie de asemenea organisme ori care conţine un organism modificat genetic sau o combinaţie de asemenea organisme, care se introduce pe piaţă;

produs procesat – produs obţinut din prelucrarea organismelor modificate genetic, a unor părţi ale acestora sau a unor metaboliţi şi substanţe produse de acestea;

produs purificat – produs obţinut dintr-un organism modificat genetic prin procesare, care include purificarea (de exemplu, insulina, diferite enzime, uleiul şi altele asemenea);

testare în cîmp – experiment constînd în studierea organismelor modificate genetic în cîmp, în condiţii de mediu aflate sub control, avîndu-se certitudinea că aceste organisme nu vor persista în mediu după încheierea experimentului;

cultură/producţie în cîmp/extindere în teritoriu – introducerea deliberată în mediu a unui organism modificat genetic pentru cultivare/producţie/multiplicare, care nu mai are caracter sau scop experimental;

evaluarea riscurilor – evaluarea efectelor, directe sau indirecte, imediate sau întîrziate, ale introducerii în mediu a organismelor modificate genetic sau a părţilor componente ale acestora asupra sănătăţii umane şi mediului;

managementul riscurilor – elaborarea şi punerea în aplicare a unui ansamblu de măsuri de monitorizare a riscurilor şi de intervenţie în caz de accident;

transportul peste frontieră al organismului modificat genetic – orice transport al unui organism modificat genetic sau al unei combinaţii de asemenea organisme, precum şi al produselor rezultate din astfel de organisme, de pe teritoriul unui stat pe teritoriul altui stat;

transport deliberat peste frontieră – orice operaţie de import/export cu un organism modificat genetic sau cu o combinaţie de asemenea organisme care se execută cu autorizaţia autorităţilor naţionale competente, în conformitate cu reglementările naţionale şi internaţionale;

transport neintenţionat peste frontieră – orice transport peste frontieră al unui organism modificat genetic sau al unei combinaţii de asemenea organisme care nu a fost făcut în mod deliberat, ale cărui consecinţe, sub aspectul securităţii biologice şi sănătăţii umane, trebuie evaluate aplicîndu-se măsurile corespunzătoare;

import – introducerea deliberată pe teritoriul unui stat de pe teritoriul altui stat a unui organism modificat genetic, a unei combinaţii de asemenea organisme şi/sau a produselor rezultate din astfel de organisme;

importator – persoană fizică sau juridică, aflată sub jurisdicţia statului de import, care organizează şi este responsabilă de importul unui organism modificat genetic, al unei combinaţii de asemenea organisme şi/sau al produselor rezultate din astfel de organisme;

export – transportul deliberat de pe teritoriul unui stat spre teritoriul altui stat al unui organism modificat genetic, al unei combinaţii de asemenea organisme şi/sau al produselor rezultate din astfel de organisme;

exportator – persoană fizică sau juridică, aflată sub jurisdicţia statului de export, care organizează şi este responsabilă de exportul unui organism modificat genetic, al unei combinaţii de asemenea organisme şi/sau al produselor rezultate din astfel de organisme;

autoritatea naţională competentă – Comisia Naţională pentru Securitate Biologică abilitată să pună în aplicare dispoziţiile legislaţiei naţionale şi internaţionale referitoare la regimul activităţilor care implică organismele modificate genetic;

punct focal naţional – autoritatea guvernamentală desemnată sa asigure îndeplinirea, la nivel naţional, a responsabilităţilor care decurg din dispoziţiile actelor juridice internaţionale referitoare la implementarea măsurilor de securitate biologică legate de utilizarea organismelor modificate genetic;

notificare – document prin care o persoană, în vederea obţinerii autorizaţiei, înştiinţează Comisia Naţională pentru Securitate Biologică despre activităţile pe care intenţionează să le desfăşoare;

notificator – persoana care adresează o notificare;

acord prealabil documentat – răspunsul autorităţii naţionale competente la o notificare de import, care implică luarea în considerare a unor informaţii a căror relevanţă este decisivă pentru fundamentarea deciziei de autorizare a importului;

zonă de securitate genetică – teritoriu în limitele căruia se interzic orice activităţi de utilizare a organismelor modificate genetic.