Valeriu NANI a preluat conducerea Inspectoratului Ecologic de Stat
La 17 ianuarie, 2016, dl Valeriu NANI, licenţiat în drept, a fost numit în funcţia de şef al Inspectoratului Ecologic de Stat. Pînă la acest moment, dl Valeriu Nani a activat în organele administraţiei publice locale, iar din 2015 în calitate de şef adjunct al Inspectoratului Ecologic de Stat.
Anterior, şef al IES a fost dl Igor TALMAZAN , la fel licenţiat în drept, care acum o lună este avansat în funcţia de viceministru al mediului.
În perioada de activitate ca şef adjunct al Inspectoratului, dl Valeriu NANI s-a îngrijit de fortificarea controlului ecologic de stat în teritoriu şi consolidarea subdiviziunilor teritoriale.
În perioada ce urmează, conducerii noi îi revine responsabilitatea pentru reformarea efectivă a Inspectoratului Ecologic ca instituţie publică şi a politicilor de protecţie a mediului.
Serviciul de presă IES