Informaţie de la Inspecţia Ecologică Edineţ
Andrian ROTARU, inspector principal, IE Edineţ
Depistarea şi contracararea încălcărilor legislaţiei de mediu constituie una din sarcinile de bază ale inspectorilor ecologici. Din aceste considerente colaboratorii Inspecţiei Ecologice Edineţ, în ultimul timp, au intensificat efectuarea raziilor pe teritoriul raionului, fapt ce, pe bună dreptate, contribuie la ridicarea nivelului de depistare a activităţilor ilicite şi identificarea răufăcătorilor.
Astfel, recent, verificînd respectarea prevederilor legislaţiei de mediu pe teritoriul subordonat primăriei Tîrnova de către inspectorii Inspecţiei Ecologice Edineţ au fost depistate 3 persoane, care practicau activităţi ilegale de calcinare a pietrei de var.
În rezultat, contravenienţilor le-au fost întocmite procese-verbale în baza art. 149 din Codul Contravenţional al Republicii Moldova. Totodată a fost calculat şi înaintat spre achitare prejudiciul cauzat mediului.
Menţionăm că, colaboratorii Inspecţiei Ecologice Edineţ permanent depun eforturi maxime întru stoparea acţiunilor ilicite de ardere a pietrei de var. Drept dovadă serveşte numărul în creştere a proceselor-verbale întocmite în ultimul timp pentru astfel de contravenţii, atît în s. Tîrnova, cît şi în s. Trinca.
Nu vom trece cu vederea faptul, că pe cînd în unele localităţi din teritoriu (spre exemplu: or. Cupcini, satele Gaşpar, Zăbriceni, Terebna, Cuconeştii Noi, etc.) populaţia depune silinţa pentru a face curăţenie şi plantează arbori şi arbuşti, unii răufăcători, indiferenţi faţă de starea mediului înconjurător, recurg la fărădelegi, în goana după profitul material.
Sîntem încrezuţi că pentru rezolvarea problemei existenţei activităţilor ilicite de calcinare a pietrei de var pe teritoriul raionului, nu sînt suficiente numai acţiunile întreprinse de către instituţiile de control, ci e necesar ca cetăţenii să conştientizeze importanţa mediului curat pentru sănătatea umană.