Cultivarea fasolei în sistem ecologic

Andrei Gumovschi, doctor – conferenţiar universitar

Importanţa fasolei. Constă în marea valoare alimentară a boabelor ei. În dependenţă de soi, perioada de vegetaţie, schema de plantare, agrotehnica aplicată şi alţi factori, de pe 1 ha de fasole se pot obţine 1,8-3,9 t de fasole. Cultivarea fasolei nu necesită investiţii mari în fonduri fixe, fiind posibil de a folosi sistemul de maşini şi tractoare pentru cultivarea culturilor prăşitoare şi cerealiere. Pentru cultivarea fasolei este necesar de asigurat procesul tehnologic cu mijloacele circulante calitative, seminţe de calitate şi produse fitosanitare ecologice. Pentru cultivarea 1 ha cu fasole sunt necesare următoarele cheltuieli: mijloace circulante – 3 019 lei, servicii mecanizate – 1 883 lei, plata muncii angajaţilor sezonieri – 830 lei şi alte cheltuieli – 573 lei, taxe şi impozite – 240 lei. Sumând toate aceste cheltuieli, constatăm că pentru cultivarea 1 ha cu fasole sunt necesari suma de 6 545 lei.

Fasola poate fi păstrată o perioadă îndelungată de timp sau poate fi comercializată îndată după curăţire şi vânturare. În cazul comercializării fasolei cu ridicata după prelucrarea primară intermediarii oferă producătorilor 9,5.- 10,5 lei/kg de fasole. Pentru comercializarea fasolei la preţuri mai avantajoase, producătorul depozitează producţia de fasole în încăperi uscate şi va comercializa cu ridicata la preţul de 12,5-14,5 lei/kg. La pieţele agricole din republică preţurile de comercializarea cu amănuntul a fasolei variază între limitele 17,5-19,5 lei/kg (sezonul de recoltare) şi 21,5-24,5 lei/kg pentru sezonul de iarnă-primăvară.

Boabele de fasole conţin aproape toate substanţele necesare pentru alimentarea omului: substanţe minerale, vitamine şi aminoacizi, fiind denumit „concentrat de aminoacizi”. Ele constituie un aliment bogat în proteine (25 – 28%) şi vitamine foarte nutritive şi foarte ieftin. Principalele direcţii de utilizarea a boabelor de fasole în ţara noastră sunt:

–   se foloseşte pe larg în alimentaţia oamenilor: bucatelor naţionale, supelor, pireuri, pateuri, salate, pârjoale;

–    în industrie este preparată făina, care se foloseşte la pregătirea terciurilor, pastelor făinoase, pudrei, vopselei albe;

–  fasolele se întrebuinţează pe larg în industria producerii conservelor;

–  se întrebuinţează în industria cofetăriei;

–  din frunzele fasolei poate fi extras acid citric, care se conţine de la 9,4 până la 14%;

–    se foloseşte pe larg în medicină la tratarea: diabetului zaharat, arterosclerozei, acţionează pozitiv la ficat şi rinichi;

–   tulpinile de fasole rămase după treierat (vrejii), împreună cu păstăile, sunt de asemenea bogate în proteine şi reprezintă un bun furaj mai ales pentru ovine şi cprine.

O parte considerabilă de boabe de fasole sunt exportate peste hotarele ţării: România, Rusia, Turcia, ţările arabe. Întreprinderile care practică exportul de fasole, achiziţionează fasole în cantităţi mari şi l-e oferă producătorilor preţul de 12,5-14,5 lei/kg.

Zonarea culturii şi a soiurlor. În ţara noastră fasolea găseşte condiţii foarte favorabile, în zonele de centru şi sud, mai ales pe văile principalelor râuri. În restul ţării fasolea poate fi cultivată în condiţii favorabile de cea mai mare parte a terenurilor arabile. Suprafeţele cultivate cu fasole în cultură pură a crescut mult în ultimii ani. În plus, pe suprafeţe neînsemnate, fasolea se cultivă şi intercalat, printre porumb.  În Moldova fasolea poate avia un areal de răspândire mare şi poate să se cultive în toate raioanele ţării. Suprafeţele cultivate cu fasole în republică constituie recent peste 35 mii hectare.

Soiurile cultivate în ţara noastră, fac parte din specia de fasole comună (Phaseolus vulgaris). Soiurile de fasole cultivate au o perioadă scurtă de vegetaţie (75 – 100 zile) şi sunt cu seminţe albe. La moment în Moldova sunt omologate 5 soiuri de fasole pentru boabe: Crizantema, Floare, Garofiţa, Mariţa, Nicolina. Printre soiurile raionate în ţara noastră se mai înlnesc şi altele  valoroase  cum sunt:

Relaţii cu factorii de mediu. Caracteristica rădăcinilor de fasole este formare de nodozităţi în care activează bacterii din genul Rhizobium, în relaţiile de simbioză cu plantele gazdă. Ele pătrund în rădăcini prin perii absorbanţi, ajung în scoarţă unde se înmulţesc. La început bacteriile trăiesc parazite pe planta gazdă iar când devin lucrătoare fixează azotul din aerul solului; asigurând planta cu acest element. În sol nu se găsesc totdeauna bacteriile specifice plantelor leguminoase sau dacă sunt, ele pot fi slab active sau chiar inactive. În acest scop se folosesc culturi artificiale de bacterii, cum este biopreparatul Nitragin. Fasola are următoarele 3 etape de organogeneză: perioada de creştere vegetală, perioada de creştere diferenţiere a organelor generative şi perioada de maturizare. Temperatura optimă de răsărire a plantelor este de 8-10^oC. Plantele nu suportă acţiuni îndelungate ale temperaturilor joase şi pot pieri la temperatura (-0,5)–(-1)^oC. În perioada de vegetaţie temperatura optimă este de 20-25^oC.   Umiditatea solului în timpul semănatului trebuie să fie optimă pentru o germinaţie şi răsărire uniformă a boabelor de fasole. În timpul vegetaţiei plantele de fasole consumă zilnic în mediu 126 m³/ha de apă.

Solul şi nutriţia minerală – pentru cultura fasolei cele mai potrivite sunt solurile structurale cu proprietăţi fizice înalte, bine afânate şi bine încălzite. Mai favorabile sunt soiurile cenuşii de pădure, cernoziomuri podzolite, cernoziomuri tipice şi cenuşii închise de pădure. Reacţia favorabilă a solului pentru dezvoltarea fasolei e de pH 6,5-7,5. Creşterea şi dezvoltarea fasolei depinde de fertilitatea solului, de cantitatea substanţelor nutritive. În perioada de împlere a boabelor, fasola foloseşte cea mai mare cantitate de elemente nutritive.  Aplasarea culturii. Fasolea este, în general, puţin pretenţioasă faţă de planta premergătoare. Cele mai bune rezultate le dă însă când urmează după culturile care părăsesc terenul mai devreme şi dau posibilitatea ca, prin lucrările de pregătire, să se acumuleze cât mai multă umiditate în sol (cerealele păioase şi culturile prăşitoare timpuri). Nu sunt indicate ca plantele premergătoare pentru fasolea culturile de leguminoase în general, de floarea-soarelui, rapiţă  întrucât acestea pot favoriza răspândirea unor boli comune. Pentru a se preveni răspândirea bolilor specifice, se recomandă să nu revină pe acelaşi teren decât după o perioadă de cel puţin 4 ani. Fiind în acelaşi timp leguminoasă şi prăşitoare şi recoltându-se destul de timpuriu, fasolea este o bună premergătoare pentru cele mai multe culturi inclusiv pentru cerealele de toamnă, lăsând terenul bogat în azot şi curat de buruieni.

Aplicarea îngrăşămintelor.   Datorită sistemului radicular slab dezvoltat, fasolea are cerinţe ridicate faţă de substanţele nutritive. Pentru 1000 kg boabe şi producţia corespunzătoare de tulpini, fasolea extrage din sol: 60-65 kg N, 17 kg P2O5, 45 kg K2O (Gh.Bîlteanu şi colab., 1991). Totuşi, reacţia la îngrăşăminte este mai slabă, deoarece îşi asigură azotul în proporţie de peste 70 % prin intermediul bacteriilor simbiotice şi valorifică bine efectul remanent al îngrăşămintelor aplicate plantei premergătoare.

În general îngrăşămintele organice nu se recomandă să se aplice direct la cultura de fasole ci plantei premergătoare care este de regulă o prăşitoare.

Lucrările solului. Lucrările de pregătire a terenului sunt, în general, asemănătoare cu cele pentru cultura porumbului. Totuşi, fasolea are nevoie de un pat germinativ bine mărunţit, nivelat, afânat şi curat de buruieni, deoarece rădăcina are o putere mică de pătrundere în sol, seminţele necesită o cantitate mare de apă pentru germinare, iar răsărirea se face cu dificultăţi, fiind epigeică (puterea de străbatere este slabă).

Lucrările solului constau în dezmiriştit, efectuat imediat după recoltarea premergătoarei şi urmat de arătură adâncă de 25-28 cm pe solurile grele si mijlocii si de 22-25 cm pe solurile usoare, pentru afânarea profundă a solului şi distrugerea buruienilor perene. Arătura se face vara sau toamna, imediat după recoltarea plantei premergătoare, cu plugul în agregat cu grapa stelată, realizând o lucrare de bună calitate, uniformă, cu îngroparea completă a resturilor organice.

Până la venirea iernii sunt necesare lucrări superficiale de grăpare pentru mărunţirea şi nivelarea arăturii şi pentru distrugerea buruienilor. Nivelarea terenului este o lucrare necesară la cultura fasolei pentru a realiza un semănat de calitate, o răsărire uniformă a plantelor şi a uşura recoltarea mecanizată.

În primăvară, după zvântarea terenului, se face o lucrare de grăpare pentru afânarea solului, iar patul germinativ se pregăteşte în preajma semănatului printr-o lucrare cu combinatorul la adâncimea de 6-7 cm. Pe terenurile tasate, denivelate şi îmburuienate, patul germinativ se va pregăti cu discul în agregat cu grapa cu colţi reglabili, după care se va face o lucrare cu combinatorul în preziua semănatului, la adâncimea de încorporare a seminţei. Trebuie evitate trecerile repetate în primăvară cu agregatele de pregătire a terenului care pulverizează solul şi favorizează formarea crustei după semănat, deoarece solul va pierde multă apă prin evaporare, iar răsărirea plantelor va fi întârziată şi neuniformă.

Sămânţa şi semănatul

Sămânţa de fasole destinată semănatului trebuie să fie sănătoasă, provenită din culturi neinfectate cu boli, să posede o puritate minimă de 98% şi o facultate germinativă de cel puţin 80%.

În scopul stimulări activităţii simbiotice, în ziua semănatului se foloseşte biopreparatul Nitragin care conţine bacteria specifică Rhizobium phaseoli, utilizându-se 4 flacoane în 2 l apă la sămânţa necesară pentru un hectar. Nitraginul se poate aplica şi concomitent cu semănatul prin pulverizarea suspensiei direct în sol, în zona seminţei, cu ajutorul unui dispozitiv prevăzut cu duze ataşate la brăzdarele semănătorii.

Semănatul. Perioada optimă de semănat a fasolei coincide cu cea a porumbului, când în sol la adâncimea de 5-6 cm temperatura este de 8-100C, cu tendinţă de creştere, ceea ce corespunde cu decada a II-a şi a III-a a lunii aprilie. Atât semănatul prea timpuriu cât şi semănatul întârziat determină scăderi însemnate de producţie. In cazul semănatului prea devreme se prelungeşte perioada de răsărire, multe seminţe mucegăiesc şi putrezesc în solul rece şi umed (are loc „clocirea” seminţelor, răsărirea plantelor este întârziată şi neuniformă, iar cultura se îmburuienează). Semănatul întârziat este la fel de dăunător. Prin întârzierea semănatului se pierde apa din sol, răsărirea întârzie şi este neuniformă. Înflorirea, fecundarea şi formarea bobului (faza critică pentru apă a fasolei) se prelungesc şi coincid cu perioada secetoasă din vară care determină avortarea florilor şi scăderea accentuată a producţiei de boabe.

Densitatea de semănat se stabileşte în funcţie de germinaţia seminţelor şi de pierderile de plante pe parcursul vegetaţiei din cauza praşilelor şi a atacului de boli. Densitatea optimă de semănat este de 40-50 boabe germinabile/m2, iar pe soluri cu umiditate corespunzătoare şi în condiţii de irigare se asigură 50-55 boabe germinabile/m2. La densităţi prea mici se favorizează ramificarea plantelor, se prelungeşte perioada de înflorire, se eşalonează coacerea, fapt ce creează dificultăţi în alegerea momentului optim de recoltare şi condiţii pentru scuturarea boabelor din primele păstăi.

Pentru realizarea desimilor recomandate la semănat sunt necesare norme de sămânţă cuprinse între 80-200 kg/ha în funcţie de mărimea seminţelor.

Fasolea se seamănă cu semănătorile de precizie (SPC) echipate cu numărul de secţii corespunzător realizării distanţei dintre rânduri care se doreşte. Semănatul se poate face fie în rânduri simple la 45-50cm, folosind semănătoarea echipată cu 8 secţii, iar la întreţinere tractoare legumicole L-445 pentru efectuarea praşilelor sau la 60-70cm când semănatul şi lucrările de îngrijire se fac cu tractorul U-650, fie în benzi la 45-50cm între rânduri şi 60-70cm între benzi (pe urmele roţilor tractorului) când semănătoarea este prevăzută cu 9 secţii. Având în vedere puterea redusă de străbatere a germenilor şi necesarul mare de apă al boabelor pentru germinare, la stabilirea adâncimii de semănat se ţine seamă de umiditatea şi textura solului. Se recomandă adâncimea de 4-5cm pe solurile mai grele şi umede şi 5-6 cm pe solurile uşoare şi mai uscate. Pe terenurile irigate sau în primăverile umede, adâncimea de semănat poate fi redusă la 3-4cm.

Lucrările de îngrijire

Combaterea buruienilor. Fasolea este foarte sensibilă la îmburuienare şi luptă greu cu buruienile, datorită creşterii lente a plantelor în primele faze de vegetaţie şi densităţii reduse la unitatea de suprafaţă. Ca urmare, combaterea buruienilor reprezintă cea mai importantă lucrarea de îngrijire din cultura fasolei. Din acest considerent, lucrările premergătoare semănatului, precum şi lucrarea de semănat trebuie să asigure o răsărire rapidă şi uniformă a plantelor.

Combaterea integrată a buruienilor prin asocierea măsurilor preventive cu cele curative urmăreşte realizarea unor culturi curate de buruieni. Distrugerea buruienilor din culturile de fasole se poate realiza prin lucrări mecanice şi manuale.

În culturile de fasole în timpul vegetaţiei se execută 3-4 praşile mecanice între rânduri şi 1-2 praşile manuale pe rând (prăşit-plivit). Prima praşilă mecanică apare necesară imediat după răsărire, când se cunosc bine rândurile, efectuându-se cu viteză redusă a cultivatorului pentru a nu acoperi plantele, iar ultima, înaintea înfloririi pentru a nu stânjeni fecundarea florilor şi legarea fructificaţiilor. Praşilele mecanice sunt urmate de cele manuale. Prin praşile, solul se menţine afânat şi curat de buruieni.

Combaterea bolilor. Cele mai păgubitoare boli sunt antracnoza (Colletotrichum lindemuthianum) şi arsura comună (Xanthomonas phaseoli) împotriva cărora se iau măsuri preventive (folosirea de seminţe sănătoase, curăţate de impurităţi, cultivarea de soiuri mai rezistente cum este noul soi Bianca, rotaţia culturilor etc).

Combaterea dăunătorilor.  Dăunătorul cel mai periculos este gărgăriţa fasolei (Acanthoscelides obsoletus) care atacă boabele, având o generaţie pe an în câmp şi 2-3 generaţii în depozit. Pentru diminuarea atacului se recomandă încadrarea fasolei într-un asolament raţional, cu respectarea celorlalte măsuri fitosanitare.

Irigarea fasolei apare necesară în anii secetoşi, în zonele de Sud şi Centru cu deficit de umiditate. În perioada critică pentru apă, de la înflorire la începutul formării păstăilor, se aplică 2-3 udări, la intervale de 10-15 zile, cu norme de udare de 500-600m3 apă / ha pentru a menţine umiditatea solului la peste 50% din intervalul umidităţii accesibile pe adâncimea de 50 cm. Momentul şi mărimea normei de udare se stabilesc în funcţie de starea de vegetaţie a culturii şi de regimul precipitaţiilor. Irigarea se poate realiza prin aspersiune. În cazul irigării prin aspersiune creşte umiditatea relativă a aerului, se reduce temperatura la nivelul culturii şi se creează un microclimat favorabil fecundării florilor.

Recoltarea şi păstrarea recoltei. Momentul optim de recoltare a fasolei de câmp este dificil de stabilit din cauza coacerii neuniforme a păstăilor şi boabelor, dehiscenţei păstăilor, portului culcat sau semiculcat al plantelor la maturitate, inserţiei joase a păstăilor bazale şi spargerii boabelor la treierat.

Fasolea se recoltează când 70-75% din păstăi s-au maturizat şi seminţele sunt tari având sub 17% umiditate. Întârzierea recoltării atrage după sine pierderi importante de boabe prin scuturare.

Recoltarea se face în două faze. În prima fază se dislocă plantele, pe o lăţime de 1.5 m, la adâncimea de 3-4 cm în sol, cu maşini de dislocat fasole (MDF – 1.5) sau cu cultivatorul echipat cu cuţite unilaterale, care lasă plantele pală (poloage) sau sunt adunate cu grebla oblică în brazde continui. După 2-3 zile de uscare, plantele se treieră cu combina, prevăzută cu ridicător de brazdă şi cu echipamentul de treierat fasole, la care se fac reglajele necesare pentru evitarea spargerii boabelor: se reduce turaţia bătătorului, se măreşte distanţa dintre bătător şi contrabătător. Pentru evitarea pierderilor se aleg corect sitele şi se reglează combina de 2-3 ori pe zi în funcţie de evoluţia condiţiilor de lucru (temperatura aerului şi umiditatea boabelor).

Din cauza dificultăţilor întâmpinate, recoltarea mecanizată a fasolei este destul de limitată la noi în ţară, practicându-se încă pe suprafeţe mari recoltarea manuală, o lucrare costisitoare care necesită multă forţă de muncă. În acest caz, plantele se smulg sau se taie cu coasa, dimineaţa, seara sau pe timp noros pentru reducerea pierderilor prin scuturare şi se adună în grămezi sau în brazde mici, afânate pentru uscare, iar după 2-3 zile se treieră cu combina adaptă pentru fasole. După treierat, boabele trebuie aduse la sub 14 % umiditate pentru a asigura condiţii bune de păstrare.

Producţiile medii de fasole obţinute la noi în ţară ca şi pe plan mondial, sunt mici, undeva 1000 kg boabe/ha, datorită regimului pluviometric deficitar din lunile de vară şi unor greşeli în tehnologia de cultivare. In cultură neirigată se consideră normale producţiile de 1500-2000 kg boabe / ha, dar în condiţii de irigare se pot obţine 2000-3000 kg / ha şi chiar mai mult, potenţialul de producţie al soiurilor de fasole fiind de 4000-6000 kg / ha.