Vitalie CURARARI,
Șeful Inspectoratului Ecologic de Stat
La 25.02.15, în rezultatul examinării semnalului cu privire la tăierea ilicită a vegetației din str. V. Belinschi, 6, or.Chișinău s-au constatat următoarele. Agentul economic SRL „Inamstro” în calitate de antrepr
enor general la șantierul din strada menționată a admis defrișarea unui arbore de specie „Plop alb” trecut de vîrsta exploatabilității, care avea starea fitosanitară relativ satisfăcătoare. Arborele respectiv devenise între timp un impediment pentru lucrările de construcție, care urmau a fi efectuate, dar aceasta nicidecum nu permitea abaterea de la legislația de mediu. Urmare la aceasta a fost încheiat procesul-verbal nr.045245 persoanei cu funcție de răspundere, diriginte de șantier al antreprenorului SRL „Inamstro”, dlui Ștefan Pantea, căruia i s-a aplicat o amendă în mărime de 200 u.c. ce constituie 4000 lei.
Totodată, menționez faptul, că potrivit art.91 al Legii nr.1515 din 16.06.1993 privind protecția mediului înconjurător urmează a fi calculat prejudiciul cauzat mediului în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Mediului nr.34 din 16.09.2008, ținînd cont de dreptul funciar al beneficiarului în raport cu terenul dat.
Pentru barbarie se plătește. Luați aminte…