Model de text pentru Ora Ecologică dedicată Zilei Mondiale a Apei – 22 martie, 2013 în instituţiile de învăţămînt preuniversitar.

 Secţia sinteze informaţionale,

Inspectoratul Ecologic de Stat

Ziua Mondială a Apei este o iniţiativă stabilită  în cadrul Conferinţei pentru Mediu şi Dezvoltare a Naţiunilor Unite din anul 1992, desfăşurată la Rio de Janeiro.

În fiecare an, în Republica Moldova, autorităţile şi organizaţiile implicate în domeniul administrării apelor și mediului, consemnează data de 22 martie. În ziua respectivă sunt organizate numeroase acţiuni menite să sublinieze necesitatea găsirii unor soluţii pentru gospodărirea grijulie a apelor, modernizarea infrastructurii de alimentare cu apă, protecţia resurselor acvatice şi desigur protecţia surselor naturale de apă precum sunt izvoarele, lacurile şi rîurile.

Apa este esenţială pentru viaţă. Cu toate acestea multe milioane de oameni din toata lumea se confruntă cu un deficit acut de apă calitativă şi sunt nevoiţi practic să ducă o luptă zilnică pentru a-şi asigura necesarul de apă potabilă pentru nevoile primare. Milioane de copii continuă să moară în fiecare an din cauza unor boli ce au ca sursă apa necalitativă.

În ultimii ani au fost atinse progrese importante în vederea creşterii  accesului populaţiei la surse de apă potabilă, însă pentru aceasta  rămîn multe lucruri de făcut pentru a extinde şi ridica calitatea acestei necesități vitale a omenirii.

Resursele de apă ale Globului.

Planeta Pămînt dispune de un imens volum de apă. Din suprafaţa planetei noastre de 510 milioane km², 361 mln km², ceea ce reprezintă 70,8%  – revin apei, iar uscatului  – doar 149 milioane km2, adică 29,2%. După datele Conferinţei Naţiunilor Unite asupra resurselor de apa,volumul total al apei existente pe Pământ este apreciat la 1 400 milioane km3, repartizat într-un mod deloc proporţional. Astfel volumul total de apă dulce este doar de 37,8 milioane km3 şi reprezintă doar 2,7% din cantitatea de apă a globului. Pe lângă aceasta trebuie remarcat şi faptul că doar 0,46% din volumul de apă dulce de pe glob poate fi utilizat direct; restul, de 99,54% , este inaccesibilă utilizării imediate de către oameni, întrucât este reprezentată de vaporii de apă din atmosferă (0,04%), gheţari şi calote glaciare (77,2%), apa lacurilor şi mlaştinilor (0,35%), ape subterane şi umiditate a solului (22,41%). În total apa dulce disponibilă pentru utilizare nu reprezintă decât 0,009% din întreaga cantitate de apă de pe pământ.

Din consumul mondial de apă, 69% este repartizat agriculturii, 23% industriei şi numai 8% în domeniul casnic.

În ultimii ani  au fost luate măsuri de creştere a cantităţilor de apă potabilă. În acest sens au fost folosite un şir larg de metode netradiţionale, printre care transportarea gheţarilor din zonele arctice şi crearea de rezervoare în vecinătatea coastelor maritime, desalinizarea apei de mare etc. În ceea ce priveşte desalinizarea se apreciază că la sfârşitul secolului trecut existau peste o mie de uzine cu o capacitate totală de producţie de cca 2 milioane m3 de apă pe zi. Aceste uzine au capacităţi mici, iar rentabilitatea lor depinde în mare măsură de accesul la  surse considerabile de energie.

Apele de suprafaţă şi subterane din Republica Moldova.

Reţeaua hidrografică a Republicii Moldova este reprezentată prin 3621 râuri şi pâraie (inclusiv 7 – cu lungimea de peste 100 km, iar alte 247 – peste 10 km.) Lungimea sumară a râurilor depăşeşte 16000 km. Fluviul Nistru, bazinul hidrografic al căruia constituie 57% din teritoriul ţării, cu un debit anual de circa 10 km³, marchează pe o porţiune de 630 km frontiera dintre Republica Moldova şi Ucraina. Râul Prut, bazinul căruia constituie 24% din teritoriu, cu debitul anual de circa 2,4 km3 pe o porţiune de 695 km, marchează hotarul între Republica Moldova şi România.

În afară de acestea, pe teritoriul ţării există în jur de 5000 de lacuri şi bazine de acumulare cu o suprafaţă totală de peste 333 km² şi cu un volum de acumulare de circa 1,8 km². Predomină lacurile  mici cu suprafaţa de cca 0,2 km². Cele mai mari lacuri naturale sunt situate pe cursul de jos al râului Prut (Beleu, Manta). Cele mai mari lacuri de acumulare artificiale sunt Costeşti – Stânca (735 mln.m³) – pe râul Prut şi Dubăsari (277,4 mln.m³) – pe fluviul Nistru.

În calitate de apă potabilă se folosesc apele de suprafaţă şi subterane: freatice, orizonturi acvifere adânci. Râurile Nistru şi Prut sunt arterele de apă principale ale Republicii Moldova. Principala sursă de aprovizionare cu apă este râul Nistru, căruia îi revin 54%. Râului Prut îi revin 16%, altor surse de apă de suprafaţă – 7 %, apelor subterane – 23 %. Republica Moldova mai este aprovizionată cu apă şi din cele circa 5000 sonde şi din circa 180 mii de fântâni de mină cu alimentare din pânza freatică. Conform datelor serviciului sanitaro-epidemiologic mai mult de 60 % din populaţia ţării consumă apă cu concentraţii supranormative ale substanţelor poluante, deoarece calitatea apelor freatice în republică în majoritatea cazurilor nu corespunde cerinţelor înaintate apelor cu destinaţie comunal-potabilă.

Protecția  Apelor de la poluare.

         Poluarea apelor reprezintă una din principalele probleme ale zilei.  Pentru asigurarea necesităţilor şi sănătăţii populaţiei, dar şi pentru o evoluţie economică stabilă, atât societatea cât şi mediul de afaceri are nevoie de acces la surse de apă nepoluată. Astfel la momentul actual există necesitatea stringentă de diminuare a impactului negativ al elementelor poluatoare asupra resurselor acvatice şi luarea măsurilor în vederea redresării situaţiei.

În mod obişnuit agenţii poluanţi se dizolvă în apă şi prezenţa lor în sursele acvatice este inobservabilă cu ochiul liber şi poate fi stabilită doar în urma unor analize de laborator. Din această cauză populaţia nu este în stare să aprecieze calitatea apei consumate, fapt care duce la folosirea în alimentaţie a apei contaminate, cu toate consecinţele negative a acesteia.

Totodată, există cazuri când rezultatul poluării este vizibil (cum ar fi detergenţii care produc spuma, sau ţiţeiul şi reziduurile netratate care plutesc la suprafaţă). Toţi agenţii poluanţi pot fi detectaţi în laboratoare prin teste biochimice standardizate. O alta metodă prin care  poate fi determinat nivelul de poluare o constituie monitorizarea efectului pe care îl are poluarea asupra plantelor şi animalelor.

Surse de poluare a  apei:

• Scurgeri accidentale de reziduuri de la diverse fabrici, dar şi deversări deliberate a unor poluanţi;
• Scurgeri de la rezervoare de depozitare şi conducte de transport subterane, mai ales a produselor petroliere;
• Administrarea supranormativă a pesticidelor, ierbicidelor şi îngrăşămintelor chimice în lucrările agricole;
• Scurgerile provenite de la combinatele zootehnice;
• Deşeurile şi reziduurile menajere;
• Materialul antiderapant folosit pe timpul iernii, care este purtat prin sol de apa de ploaie şi zăpada topită;
• Depunerile de poluanţi din atmosferă, ploile acide.

Poluanţii apei sunt produsele de orice natură care conţin substanţe în stare solidă, lichidă sau gazoasă, în condiţii şi în concentraţii ce pot schimba caracteristicile apei, făcînd-o dăunătoare sănătăţii.

Poluanţi de natură fizică:

• depuneri radioactive;
• ape folosite în uzine atomice;
• deşeuri radioactive;
• ape termale;
• lichide calde provenite de la răcirea instalaţiilor industriale sau a centrelor termoelectrice si atomoelectrice.

Poluanţi de natură chimică:

Mercurul provenit din:

• deşeuri industriale;
• scurgeri accidentale determinate de deteriorarea unor termometre sau tuburi fluorescente;
• deversările unor uzine producătoare de fungicide organomercurice.

Azotaţii proveniţi din:

• îngrăşăminte chimice;
• detergenţi;
• pesticide organofosforice.

Cadmiul provenit din:

• ape în care sau deversat reziduuri de cadmiu;
• aerosoli.

Plumbul provenit din:

• evacuările uzinelor industriale;
• gazele de eşapament ale autovehiculelor;
• manipularea greşită a tetraetilplumbului folosit ca reactiv antidetonant la benzina.

Zincul provenit din:

• apă sau băuturi cu conţinut de zinc;
• dizolvarea de către soluţii acide a zincului din vase, din deşeuri sau scăpări industriale

Hidrocarburile provenite din:

• gazele de eşapament ale autovehiculelor;
• scurgerile de ţiţei;
• arderea incompletă a combustibililor fosili (cărbuni, petrol şi gaze naturale);
• arderea incompletă a biomasei (lemnul, tutunul);

Pesticidele, insecticidele, fungicidele provenite din:

• apele reziduale de la fabricile de produse antiparazitare;
• pulverizările aeriene;
• spălarea acestor substanţe de către apa de ploaie de pe terenurile agricole tratate;
• detergenţi.

Poluaţi de natură biologică:

• microorganismele patogene;
• substanţele organice fermentescibile.

Consecinţele poluării:

Asupra mediului:

• contaminarea sau poluarea chimică a habitatelor animalelor acvatice;
• contaminarea bacteriologică sau poluarea chimică şi radioactivă a legumelor, fructelor sau a zarzavaturilor;
• distrugerea florei microbiene proprii apei ceea ce determină micşorarea capacităţii de debarasare faţă de diverşi poluanţi prezenţi la un moment dat.

 Asupra sănătăţi:

• scăderea imunităţii organismului;
• dezvoltarea maladiilor cronice;
• acutizarea maladiilor genetice;
  • boli microbiene: febra tifoidă, dizenteria, holera;
  • boli virotive: poliomielita, hepatita epidemică;
  • boli parazitare: dizenteria, giardiaza.

Protecţia apelor.

Autopurificarea apelor.

Autopurificarea se  realizează prin procese fizice si fizico-chimice, precum şi prin procese biologice şi biochimice. Acestea constau în:

• sedimentarea materiilor mai grele, sedimentare, care este influenţată de temperatură, viteza de scurgere a apei etc.;
•  acţiunea radiaţiilor solare (ultraviolete) cu efecte antibacteriene;
•  reacţii chimice de oxidare, reducere, neutralizare care au loc între substanţele chimice din apă şi cele din apa poluată;
• reacţii chimice  numai între substanţele chimice din apa poluată.

Procesele biologice şi biochimice constau în primul rînd în concurenţa dintre flora proprie apei şi flora poluantă pătrunsă în apă.

Protecţia apelor de suprafaţă şi subterane şi a ecosistemelor acvatice are ca obiect menţinerea şi ameliorarea calităţii şi productivităţii naturale ale acestora în scopul evitării unor efecte negative asupra mediului, sănătăţii umane şi bunurilor materiale, cum ar fi:

–      Interzicerea evacuării la întîmplare a reziduurilor de orice fel care ar putea polua apa şi, în primul rînd, a apelor reziduale, comunale şi industriale. Acestea trebuie colectate şi îndepărtate prin sisteme de canalizare sau instalaţii locale de colectare;

–      Construirea de staţii de epurare pentru reţinerea şi degradarea substanţelor organice poluante conţinute în apele reziduale ale localităţilor şi unităţilor zootehnice înainte de eliminarea lor în apele naturale;

–       Distrugerea prin dezinfecţie a germenilor patogeni conţinuţi în ape reziduale ale unor instituţii (spitale), abatoare, unităţi ale industriei cărnii;

–      Înzestrarea cu sisteme de reţinere şi colectare a substanţelor radioactive din apele reziduale;

–      Construirea de staţii sau sisteme de epurare specifice pentru apele reziduale ale unităţii industriale în vederea reţinerii şi neutralizării substanţelor chimice potenţial toxice;

–      Depozitarea deşeurilor solide, astfel încît acestea să nu fie antrenate sau purtate în sursele de apă de suprafaţă sau subterane.

Păstraţi şi protejaţi apa, că este începutul la toate!